x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irian Begu se califică dramatic în turul doi la Melbourne, după ce a salvat 3 mingi de meci

Irian Begu se califică dramatic în turul doi la Melbourne, după ce a salvat 3 mingi de meci

18 Ian 2022   •   09:20
Irian Begu se califică dramatic în turul doi la Melbourne, după ce a salvat 3 mingi de meci

România are 4 jucătoare calificate în turul doi la Australian Open, după ce Irina Begu a câștigat în mod dramatic partida cu franceza Oceane Dodin (85 WTA). Românca a fost condusă cu 1-0 la seturi și a a salvat 3 mingi de meci, înainte de a reveni și a se califica în faza următoare la Melbourne.

Irina Begu a avut nevoie de 2 ore și 37 de minute pentru a se impune cu 2-6, 7-5, 6-3, cu o excepționaă revenire pe finalul setului secund, când a fost condusă cu 5-4 și 40-15.

Begu (64 WTA) a început greu, cedându-și serviciul de trei ori consecutiv, în debutul meciului, fapt care a dus la pierderea cu 2-6 a primului set, în care românca a servit 3 ași și i-a intrat mai bine primul serviciu decât adversarei sale, dar în care a făcut și 18 erori neforțate.

Franceza a continuat să domine și în primul game al setului secund, pe care l-a câștigat pe serviciul româncei. Begu a revenit însă cu alte două break-uri, desprinzându-se la 3-1.

Din păcate, imediat după acea, franceza a refăcut diferența, ducându-se la 5-3, după ce a salvat două mingi de break.

Momentul cheie al meciului a fost la 5-4 și 40-15 pentru Dodin, pe propriul serviciu, când Irina Begu a salvat 3 mingi de meci consecutive, egalând cu un break la 5-5.

Următoarul game a fost câștigat la zero de româncă, după care, în game-ul 12, la 6-5 a avut 4 mingi de set, reușind să o valorifice pe ultima și să ducă meciul în set decisiv.

Begu a început din nou setul cedându-și primul game pe propriul serviciu, dar a făcut imediat rebreak-ul, după care cele două au mers cap la cap până la 4-3, valorificându-și avantajul serviciului.

A fost momentul în care românca a făcut break-ul decisiv, cu care s-a desprins la 5-3, închizâd apoi meciul cu 6-3

În turul secund, Irina Begu are parte de o nouă adversară dificilă, belgianca Elise Mertens (26 WTA), cap de serie numărul 19, care a învins-o în primul tur pe rusoaica Vera Zvonareva (91 WTA).


Pentru prezența în turul doi al Australian Open, Irina Begu va fi recompensată cu 70 de puncte WTA și cu un premiu în bani de 102.200 dolari.

În turul secund de la Melbourne s-au mai calificat până la ora redactării acestui material și Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Sorana Cîrstea.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Irina Begu