x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu, învinsă de Bianca Andreescu după ce a ratat o minge de meci

Irina Begu, învinsă de Bianca Andreescu după ce a ratat o minge de meci

22 Mar 2019   •   06:32
Irina Begu, învinsă de Bianca Andreescu după ce a ratat o minge de meci

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de revelaţia acestui sezon în circuitul WTA, jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în trei seturi, cu 4-6, 7-6 (2), 6-2, joi, în prima rundă a turneului de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari.

Andreescu (18 ani, 24 WTA), campioană în weekend-ul trecut la Indian Wells, a reuşit să câştige după două ore şi 33 de minute, revenind formidabil în setul secund de la 1-5.

Begu (28 ani, 70 WTA) a început bine jocul şi a condus cu 2-0 în primul set, apoi Andreescu a restabilit egalitatea, 2-2, dar Irina a reuşit un nou break şi s-a desprins la 4-2, câştigând primul act cu 6-4.

În actul secund, Begu a dominat clar ostilităţile cu a condus cu 5-1, dar soarta partidei s-a schimbat după ce Andreescu s-a consultat cu antrenorul său, a salvat o minge de meci la 5-2 pentru Irina, a făcut punct după punct şi a reuşit cinci ghemuri consecutive, conducând cu 6-5. Begu a trimis setul în tiebreak, dar Bianca Andreescu s-a impus cu 7-2.

În decisiv, jucătoarea născută în Canada din părinţi români a început foarte bine, cu 2-0, a avut apoi 3-1 şi 4-2, a reuşit un nou break şi a încheiat apoi conturile, cu 6-2.

Begu a pierdut de două ori în faţa Biancăi Andreescu în decurs de câteva săptămâni, fiind învinsă şi în primul tur la Indian Wells, cu 6-7 (3), 6-3, 6-3. Irina a obţinut o victorie în primul lor duel, anul trecut, la Cluj-Napoca, în Fed Cup, cu 6-3, 6-7 (4), 6-2.

Irina Begu va primi pentru participare un cec de 16.425 dolari şi 10 puncte WTA.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: bianca andreescu Irina Begu