x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Lanţul, bumerang pentru Schleck!

Lanţul, bumerang pentru Schleck!

de Sorin Anghel    |    20 Iul 2010   •   00:00
Lanţul, bumerang pentru Schleck!
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

● Corespondenţă din Bagneres-de-Luchon

Incredibil!!! Coşmarul copilăriei noastre poate face diferenţa anul acesta în Turul Franţei. Andy Schleck a avut un ghinion teribil în etapa de ieri, desfăşurată între Pamiers şi Bagneres-de-Luchon, pe distanţa a 187,5 kilometri. Pe căţărarea de la Port de Bales, când mai erau 22 de kilometri până la final, rutierul de la Saxo Bank a accelerat, s-a distanţat la câţiva metri în faţa lui Alberto Contador, dar a fost lovit de ghinion.

I-a căzut lanţul!!! Momentul în care făcuse mişcarea decisivă spre victoria finală s-a întors împotriva sa exact ca un bumerang. O problemă pe care o aveam cu toţii atunci când pedalam pe celebrele "pegasuri" comuniste l-a dezbrăcat de tricoul galben pe Andy Schleck. O problemă de neimaginat într-o competiţie de talia Marii Bucle, unde chestiunile de mecanică sunt atât de fine încât par că decid soarta omenirii. O bicicletă precum cea pe care pedalează rutierii de la Saxo Bank costă cam 20.000 de euro.

Luxemburghezul a pierdut imediat avansul pe care îl luase şi a fost depăşit de rivalul său de la Astana. Mai departe, etapa care s-a încheiat la Bagneres-de-Luchon nu a însemnat altceva decât o cursă de-a şoarecele şi pisica între Contador şi Andy Schleck. Spaniolul s-a dus ca o săgeată spre linia de sosire, ajungând înaintea rutierului de la Saxo Bank cu 39 de secunde. Cu un avans de opt secunde, ibericul este acum noul purtător al tricoului galben. Cursa pentru câştigarea Le Tour 2010 nu este însă încheiată. Diferenţa dintre primii doi rutieri este una nesemnificativă, astfel că în următoarele două etape, când se va ajunge pe Col du Tourmalet, se poate schimba situaţia la "general".

"A fost o zi nebună. Nu mă aşteptam să am un asemenea ghinion. Am atacat în speranţa că voi putea rămâne cu tricoul galben. În următoarele zile îmi voi lua revanşa. Sunt un campion, veţi vedea", a declarat Schleck imediat după încheierea etapei. Acesta consideră că avansul avut acum de Contador poate fi recuperat foarte uşor până la Paris. Pentru Andy Schleck, strategia nu se schimbă foarte mult, el fiind în continuare nevoit să atace. Lance Armstrong este de părere că luxemburghezul are nevoie de 90 de secunde avans la ieşirea din Pirinei pentru a putea spera la câştigarea Turului Franţei. În lumea ciclismului, faptul că Alberto Contador a atacat exact în momentul în care adversarul său avea probleme cu bicicleta este considerat un gest lipsit de fair-play. Spaniolul este însă un oportunist şi nu putea rata o asemenea ocazie.

Etapa de ieri a fost câştigată de francezul Thomas Voeckler, campionul Franţei la Ciclism. Pe traseu s-a aflat şi un grup de arădeni care au venit special în Hexagon. Ei dorm în nordul Spaniei şi vin în fiecare zi pe traseul Marii Bucle. Astăzi urmează etapa cu numărul 16, cu plecarea din Bagneres-de-Luchon şi sosirea la Pau. Pe traseul lung de 199,5 kilometri, rutierii vor avea de trecut pe la Col du Tourmalet (2.115 metri altitudine) şi Col d'Aubisque (1.709 metri altitudine), ambele căţărări fiind catalogate cu grad maxim de dificultate.

×
Subiecte în articol: turul frantei