Multipla campioană la gimnastică Lavinia Miloşovici va intra în International Gymnastics Hall of Fame, galeria fostelor glorii mondiale, în cadrul unei ceremonii programată în 14 mai, la Petroleum Club din Oklahoma City (SUA).
Ceremonia va avea loc în cadrul celei de-a 15-a reuniuni a International Gymnastics Hall of Fame (IGHF), potrivit unui anunţ al organizatorilor.
Lavinia Miloşovici are în palmares 19 medalii mondiale şi olimpice între 1991 şi 1996.
Alţi trei gimnaşti vor fi admişi în Hall of Fame, la reuniunea din 14 mai: Alexander Tkatchev (Rusia) - 12 medalii mondiale şi olimpice, între 1978-1981, Leonid Arkaiev (Rusia) - antrenorul echipei sovietice şi ruse, între 1972-2004, şi Steffi Kraeker (Germania) - 10 medalii mondiale şi olimpice, între 1976-1981.
De-a lungul timpului, alte 73 de personalităţi, din 19 ţări, au intrat în galeria mondială, printre acestea numărându-se şi Nadia Comăneci (în 1993), Bela Karoly (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007) şi Octavian Bellu (2009).