Delegatia Romaniei, formata din 22 de sportivi, noua antrenori si patru oficiali, se afla deja la Innsbruck, acolo unde maine vor incepe Jocurile Olimpice pentru Tineret. 'Nu avem sperante la vreo medalie, dar cred ca ne putem clasa cu cativa sportivi de la biatlon sau de la schi fond pe primele zece locuri', a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federatiei Romane de Schi si Biatlon.
'Membrii lotului nostru s-au pregatit si au fost echipati la standardele pe care le impune competitia care se va desfasura dupa toate rigorile si regulile Jocurilor Olimpice de iarna pentru seniori, principalele diferente fiind ca la JOT vor participa sportivi cu varste intre 14 si 18 ani, care se vor intrece doar la noua dintre cele 15 sporturi olimpice', se arata intr-un comunicat al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman. Lotul tarii noastre este format din Robert Tatu (sarituri cu schiurile), Andrei Centiu (schi alpin), Bianca Stanica, Bianca Danescu, Adrian Mocanu (patinaj viteza), Dorottya Buzas, Ioana Tigani, Marius Ungureanu (biatlon), Elena Postoaca, Ana Maria Sovaiala, Daniel Popa (sanie individual), Cosmin Atodiresei, Stefan Musei (sanie dublu), Noemi Ballo, Andrei Sotir (hochei indemanare), Simona Ungureanu, Andrei Pripici (schi fond), Andreea Chiosa, Ramona Arcos, Cosmin Chioibasu (scheleton), Ana Constatin si Andreea Greu (bob dublu fete).