x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Mihaela Buzărnescu: Nu e o presiune în plus pentru mine faptul că voi juca în primul meci cu Cehia

Mihaela Buzărnescu: Nu e o presiune în plus pentru mine faptul că voi juca în primul meci cu Cehia

08 Feb 2019   •   18:57
Mihaela Buzărnescu: Nu e o presiune în plus pentru mine faptul că voi juca în primul meci cu Cehia

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Ostrava, că nu e o presiune în plus faptul că va juca în primul meci al întâlnirii de Fed Cup cu Cehia împotriva Karolinei Pliskova.

"Nu e o presiune în plus pentru mine. Eram pregătită pentru orice, important este să aducem rezultate bune. Aşa că sunt OK cu tragerea la sorţi, nu am nicio problemă", a spus Buzărnescu la finalul tragerii la sorţi.

Evoluţia sa din ultimul meci cu Pliskova, pierdut la Wimbledon anul trecut, îi dă încredere jucătoarei române înaintea întâlnirii de sâmbătă. "Pliskova este o jucătoare ce are ca avantaj suprafaţa rapidă. Dar când am jucat împotriva ei la Wimbledon am fost foarte aproape să câştig. Iar asta îmi dă încredere şi motivaţie pentru întâlnirea de mâine. Şi eu mă adaptez foarte bine la orice suprafaţă, nu am avut probleme pe zgură, iarbă sau hard. Hardul este şi una dintre suprafeţele mele favorite şi mă bucur că aici se joacă pe hard. Într-adevăr, nu e o suprafaţă uşoară, însă pentru toate va fi la fel şi trebuie să ne adaptăm, iar la final vom vedea rezultatul", a precizat Buzărnescu.

Conform tragerii la sorţi de vineri de la Ostrava, programul meciurilor este următorul:

Sâmbătă (14,00, ora României): Karolina Pliskova - Mihaela Buzărnescu şi Katerina Siniakova - Simona Halep

Duminică (14,00 ora României): Karolina Pliskova - Simona Halep, Katerina Siniakova - Mihaela Buzărnescu şi Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova - Irina Begu/Monica Niculescu.

Lotul echipei României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este format din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).

Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).

Cehia a câştigat ambele meciuri jucate cu România până acum în Fed Cup, în 1980 în Berlinul de Vest, cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 2016, la Cluj-Napoca, scor 3-2, în primul tur al Grupei Mondiale.

Echipa de Fed Cup a României întâlneşte în 9-10 februarie, la Ostrava, deţinătoarea trofeului, Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale. Meciul se va disputa pe suprafaţă hard, în Ostravar Arena, o sală cu o capacitate de 6.350 de locuri.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mihaela Buzărnescu