x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Miriam Bulgaru s-a calificat pe tabloul principal al turneului de tenis WTA 250 de la Hamburg

Miriam Bulgaru s-a calificat pe tabloul principal al turneului de tenis WTA 250 de la Hamburg

de Redacția Jurnalul    |    23 Iul 2023   •   21:59
Miriam Bulgaru s-a calificat pe tabloul principal al turneului de tenis WTA 250 de la Hamburg
Miriam Bulgaru

Turneul de tenis pe zgură de la Hamburg, ce începe luni, va avea pe tabloul principal și o prezență românească, după ce Miriam Bianca Bulgaru (24 ani, 215 WTA) s-a calificat duminică și va juca în primul tur cel mai probabil cu rusoaica Diana Shnaider (110 WTA).

Miriam Bulgaru a trecut la Hamburg de două tururi de calificare. În primul meci a învins-o pe germana Lena Papadakis (352 WTA), beneficiara unui wild card, cu 6-3, 6-1.

În partida decisivă de duminică, Bulgaru a învins o adversară mai bine cotată, favorita numărul 3 a calificărilor, columbiana Emiliana Arango (176 WTA), cu scorul de 7-6 (5), 7-5, la capătul unui meci disputat, ce a durat 2 ore și jumătate.

În primul set, Bulgaru a revenit de la un dezavantaj de 1-4, după ce a pierdut serviciul de două ori, adjudecându-și setul în tiebreak, după ce pierduse și al treilea game de serviciu, pentru 4-5, și adversara ei a avut ocazia de a închide meciul.

În setul secund cele două au mers cap la cap până la 5-5, fără break, moment în care Bulgaru a reușit să se impună pe serviciul columbiencei, ca mai apoi să închidă setul și meciul în game-ul de serviciu.

Bulgaru este singura sportivă din România prezentă la turneul WTA 250 de la Hamburg, dotat cu premii totale de 225.480 euro.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Miriam Bulgaru wta