x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Monica Niculescu, învinsă în primul tur la Wimbledon

Monica Niculescu, învinsă în primul tur la Wimbledon

04 Iul 2017   •   15:32
Monica Niculescu, învinsă în primul tur la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă, marţi, de Magdalena Rybarikova (Slovacia), cu 6-4, 6-1, în runda inaugurală a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului. 

Niculescu a condus cu 2-0 în debutul meciului, dar a pierdut trei ghemuri la rând, iar Rybarikova a încheiat setul cu 6-4. Deşi a reuşit un break în debutul actului secund, Monica a pierdut apoi şase ghemuri consecutive (1-6) şi meciul, într-o oră şi 18 minute. 

Monica va primi 35.000 de lire sterline şi 10 puncte WTA pentru participare. 

Monica Niculescu (29 ani, 51 WTA) are acum 4-3 în meciurile directe cu Magdalena Rybarikova (Slovacia), o jucătoare de 28 de ani, aflată pe locul 87 în lume. În 2007 şi 2008, Monica s-a impus chiar la Wimbledon, în calificări, respectiv în primul tur. 
 www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: monica niculescu Wimbledon 2017