Campioana Romaniei la handbal feminin, Oltchim Ramnicu Valcea, va evolua in grupa D preliminara din Liga Campionilor, cu finalista sezonului trecut SD Itxako (Spania), Dinamo Volgograd (Rusia) si castigatoarea grupei a treia din turul II, potrivit tragerii la sorti de azi, de la Viena.
De remarcat faptul ca una din jucatoarele nou-transferate de Oltchim, Oana Chirila, va juca impotriva fostei sale echipe, SD Itxako. In grupa a 3-a din turul II vor juca pentru singurul loc calificant in grupa Oltchimului, formatiile DVSC Debrecen (Ungaria), Buxtehuder SV (Germania), Zaglebie Lubin (Polonia) si o echipa venita din turul I.
Meciurile din faza grupelor preliminare, in care sunt angrenate 16 echipe (4 grupe a cate 4 echipe) se vor derula in intervalul 1 octombrie-13 noiembrie. Urmeaza faza grupelor principale, cu doua grupe a cate patru echipe, intre 4 februarie-11 martie 2012, semifinalele programate in dubla mansa eliminatorie (31 martie-1 aprilie turul, 7-8 aprilie returul) si finala, in 5-6 mai, respectiv 12-13 mai.
"Vom vedea ce va fi, trebuie sa iesim din grupa. Obiectivul e tot finala. Trebuie sa demonstram de ce suntem in stare. Cu Itxako, putem spune ca va fi si o revansa. Ne va ajuta si Oana Chirila, care a jucat la Ixako, dar sa fim sinceri: indiferent de numele adversarelor, noi trebuie sa trecem de grupa", a declarat antrenorul lui Oltchim, Radu Voina, dupa tragerea la sorti de marti.
In Liga Campionilor feminina va participa si vicecampioana Romaniei, "U" Jolidon Cluj, care va evolua in turul doi preliminar. Potrivit tragerii la sorti de luni, ardelencele vor juca primul meci al turneului de calificare, cu o echipa provenita din grupa B (turul I), iar al doilea, cu castigatoarea dintre Rostov-Don si Viborg HK, formatia daneza fiind gazda grupei 1 din turul secund. Daca va castiga grupa 1 din turul doi, "U" Jolidon Cluj va evolua in grupa preliminara B, alaturi de formatiile Larvik HK (Norvegia), Krim Ljubjana (Slovenia), Podravka Kopvrivnica (Croatia).