Patru jucătoare române de tenis, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara şi Gabriela Ruse, au reuşit să acceadă, marţi, în runda a doua a calificărilor pentru tabloul principal al turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.
Begu (28 ani, 114 WTA) a trecut de chinezoaica Jia-Jing Lu (29 ani, 202 WTA), cu 7-6 (2), 6-4.
Ana Bogdan (26 ani, 134 WTA) a învins-o pe elveţianca Ylena In-Albon (20 ani, 188 WTA), cu 6-2, 6-1, în doar 57 de minute.
Irina Bara (24 ani, 179 WTA) a avut nevoie de două ore şi 14 minute pentru a o învinge pe americanca Allie Kiick (23 ani, 127 WTA), cu 6-7 (4), 6-1, 6-4.
Gabriela Ruse (21 ani, 177 WTA) a câştigat în 49 de minute în faţa bulgăroaicei Sesil Karatanceva (29 ani, 206 WTA), cu 6-2, 6-2.
Alte două românce au pierdut în primul tur: Alexandra Cadanţu (29 ani, 205 WTA) a fost învinsă de o jucătoare americană, Caroline Dolehide (20 ani, 268 WTA), cu 6-1, 3-6, 6-3, iar Patricia Ţig (24 ani) a fost întrecută de spaniola Paula Badosa Gibert (21 ani, 126 WTA) cu 3-6, 6-1, 6-4.
În turul secund, Begu o va înfrunta pe franţuzoaica Oceane Dodin (22 ani, 509 WTA), Ruse şi Bara vor fi adversare, iar Ana Bogdan o va întâlni pe turcoaica Pemra Ozgen (33 ani, 220 WTA).
Jucătoarele învinse în primul tur al calificărilor vor primi 7.000 de lire sterline şi 2 puncte WTA, iar cele calificate în turul secund şi-au asigurat cecuri de 13.250 lire şi 20 de puncte WTA.AGERPRES