x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Performanţă istorică pentru sportul românesc

Performanţă istorică pentru sportul românesc

de Theodora Şutiu    |    14 Ian 2019   •   15:35
Performanţă istorică pentru sportul românesc

România a reuşit o performanţă extraordinară la sporturile de iarnă. Echipajul de bob patru persoane, format din Tentea Mihai, Alexandru Bugheanu, Raul Dobre şi Daroczi Ciprian, sub comanda antrenorului Iulian Păcioianu, a cucerit medalia de aur, la Campionatele Europene de Bob U23, de la Igls, în Austria, anunţă Federaţia Română de specialitate pe pagina oficială de Facebook. Cu doi componenţi în vârstă de doar 20 de ani, tricolorii au a învins Letonia, devenind campioni europeni. La feminin, în cadrul aceleiaşi competiţii, echipajul de bob feminin al României, Andreea Grecu - pilot şi Teodora Vlad – împingător, a ocupat locul 4 la seniori.

Întrecerile de bob au adus, în trecut, o singură medalie în istoria Jocurilor Olimpice de Iarnă pentru ţara noastră. Atunci, prin echipajul format din Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe, România avea să cucerească bronzul, în proba de bob două persoane, din cadrul JO de la Grenoble, în 1968. 

×