x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Roland Garros 2015. Alexandra Dulgheru, în turul al doilea al probei feminine de dublu

Roland Garros 2015. Alexandra Dulgheru, în turul al doilea al probei feminine de dublu

28 Mai 2015   •   19:34
Roland Garros 2015. Alexandra Dulgheru, în turul al doilea al probei feminine de dublu

Perechea formată din Alexandra Dulgheru şi Magdalena Rybarikova (Slovacia) s-a calificat în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, joi, după victoria în trei seturi, cu 6-3, 4-6, 6-3, în faţa cuplului Mona Barthel (Germania)/Mandy Minella (Luxemburg).

Dulgheru şi Rybarikova şi-au asigurat 18.000 euro şi 130 de puncte WTA, iar în turul secund vor înfrunta perechea spaniolă Silvia Soler-Espinosa/Maria Teresa Torro-Flor, victorioasă cu 6-0, 6-4 în faţa altei perechi spaniole, Garbine Muguruza/Carla Suarez Navarro, cap de serie nr. 5.

În turul al doilea la dublu feminin se află şi Irina Begu, care face pereche cu Lara Arruabarrena (Spania), ele urmând să joace împotriva cuplului Caroline Garcia (Franţa)/Katarina Srebotnik (Slovenia), cap de serie nr. 8.  

Sursa Agerpres

×
Subiecte în articol: alexandra dulgheru Roland Garros 2015