Reprezentativa masculina de tineret a Romaniei a castigat in aceasta seara cel de-al treilea meci consecutiv din cadrul Grupei C a FIBA U20 European Championship 2017, Division B, “Vulturii” pregatiti de antrenorii Tudor Costescu, Ionut Bascoveanu si Alexandru Ziguli reusind sa depaseasca si selectionata Macedoniei, cu scorul de 68-63 (18-12, 16-16, 20-20, 14-15). In urma acestui succes, coroborat si cu restul rezultatelor din grupa noastra, nationala Romaniei si-a asigurat calificarea in fazele superioare ale intrecerii continentale, chiar daca mai are de disputat, maine seara, ultimul joc impotriva Albaniei, anunță site-ul oficial al Federației Romane de Baschet.
Nationala masculina “under 20” a Romaniei a reusit sa depaseasca si cel de-al treilea obstacol la FIBA U20 European Championship 2017, Division B, presented by Banca Transilvania, competitie gazduita in aceste zile de municipiul Oradea, tinerii tricolori inregistrand o victorie importanta impotriva Macedoniei, cu 68-63, intr-un joc decisiv pentru economia calificarii. Decisi sa continue marsul din Grupa C, “Vulturii U20” pregatiti de antrenorii Tudor Costescu, Ionut Bascoveanu si Alexandru Ziguli au inceput foarte bine meciul cu adversarii din Macedonia si au preluat rapid initiativa, bazandu-se pe evolutiile deosebite ale lui Nicolescu, Kuti, Cate, Popa, Darwiche si Virna. De altfel, nationala Romaniei a condus in permanenta ostilitatile, reusind sa impuna un ritm bun de joc, in ciuda opozitiei deosebite a selectionatei Macedoniei, pentru care infrangerea era similara cu ratarea calificarii in sferturile de finala. Dupa un prim sfert incheiat de “Vulturi” cu un avantaj importanta, scor 18-12, urmatoarele zece minute s-au disputat sub semnul echilibrului, astfel ca s-a intrat la vestiare la scorul de 34-28 in favoarea echipei noastre. Dupa pauza, echilibrul s-a mentinut si in cel de-al treilea sfert, miza jocului punandu-si clar amprenta pe evolutiile celor doua echipe. Sustinuti de un public deosebit (n.n. – aproximativ 700 de fani au fost prezenti in tribunele Arenei Antonio Alexe), tricolorii au apasat pe acceleratie in ultimele minute si s-au distantat pe tabela, spre linistea staff-ului tehnic si spre bucuria intregii asistente, care a aclamat la scena deschisa fazele de mare spectacol realizate de “Vulturi”. Cu un final en-fanfare (n.n. – de la 54-55 in min. 33, tricolorii au ajuns la 66-57 in min. 38), Romania a incheiat din nou victorioasa, ultimul fluier al arbitrilor inghetand tabela la scorul de 68-63.
In urma acestui nou succes, coroborat si cu restul rezultatelor din grupa noastra, nationala Romaniei si-a asigurat calificarea in fazele superioare ale intrecerii continentale de pe prima pozitie a Grupei C (n.n. - Georgia a jucat deja toate meciurile), chiar daca mai are de disputat, maine seara, ultimul joc impotriva Albaniei, cu incepere de la ora 18:30.
Dar iata si cum arata clasamentul Grupei C inaintea meciurilor din ultima etapa, cu precizarea ca primele doua echipe vor avansa in sferturile de finala:
1. GEORGIA – 7 puncte (3 victorii, 1 infrangere)
2. ROMANIA – 6 puncte (3 victorii)
3. MACEDONIA – 4 puncte (1 victorie, 2 infrangeri)
4. ALBANIA – 4 puncte (1 victorie, 2 infrangeri)
5. MALTA – 3 puncte (3 infrangeri)