Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ilie Cioca n-a prins niciodată vreo ediție a Jocurilor Olimpice, dar poves¬tea carierei sale poate fi sursă de inspi¬rație pentru un film. Un atlet care a găsit alt culoar pentru succesele sale.
„Anul acesta am făcut 51 de ani de alergare. 210.000 de kilometri (n.n. de 5 ori lungimea ecuatorului, i-am contabilizat). Am dosare din 1964 și până acum.”
Viața, ca o cutie de bomboane
Nu știi niciodată ce urmează să primești. Era celebra replică dintr-un film de Oscar. Da, viața este plină de surprize. Ilie Cioca avea 17 ani când a ajuns de la fotbal la atletism. Juca la Metalur¬gistul Cugir și era strungar la Uzina de Armament. „Lucram la mașina de cusut (râde), că așa-i zicea.”
A fost un pariu câștigător între antrenorul de la fotbal și cel de la atletism. „Cel de la fotbal i-a spus: eu am un băiat care îți bate atleții. Ca să vedeți cum e viața!”
La 17 ani lucra deja în trei schimburi. Nu prea-i ardea de probe la atletism. A ajuns la Călimănești, la un Campionat Național. A venit pe locul 4 la individual. Primii 6 intrau în lotul național. „Mă întrebau, băi țigane, de unde ești tu? Mă vedeau mai blond, așa.”
În acte era Popescu, nu Cioca. L-au chemat la lotul național de juniori sub numele fals. „M-au chemat la lot. Eu, nimic. Ce lot, domne, eu sunt fotbalist, am și piese de făcut la fabrică. Până la urmă am plecat la București. Aveam o bască, râdeau bucureștenii de mine.”
„În 1964 am ieșit pe locul 4 la Campionatele Europene de juniori. Am prins lotul național cu Iolanda Balaș, cu Lia Manoliu. Mai târziu, cu Floroiu, Maricica Puică.”
A fost de fiecare dată în lotul preolimpic, dar se oprea la scara avio¬nului. „Când eram student, am prins un cantonament cu lotul național în Munții Caucaz, în URSS. Era acolo o stațiune de trata¬ment pentru cardiaci. Erau amenajate piste moderne. Am stat acolo o lună și jumă¬tate. Când a fost să plec la Olimpiada din 1976, nu m-au mai luat. Am tot fost în lotul preolimpic, dar când să ajung la Jocuri, nu mai intram pe listă.”
La veterani, prieten cu succesul
Ca antrenor, le-a lansat pe Ana Pădureanu, campioană mondială la 1.500 de metri, și pe Angela Boca, pe care a făcut-o campioană națională tot la 1.500 de metri.
Însă marile sale victorii au venit în probele de veterani la cursele de fond și semifond. Din 1987 a început să participe la aceste curse și nu are rivali. Are 185 de titluri nați¬onale și 70 balcanice.
A ajuns la 70 de ani și continuă să alerge. Se duce cu bicicleta 25 de kilometri zilnic în comuna Săsciori, din Alba, să-și vadă mama în vârstă de 94 de ani.
Dacă îl măsori din cap până în picioare, îi scazi din vârstă cel puțin un deceniu. Însă alții nu fac într-o lună ce reușește fondistul Ilie Cioca într-o zi normală. „Eu alerg zilnic între 10 și 15 kilometri. Mai fac 500 de flotări, 500 de abdomene, 100 de tracțiuni și vreo 5 tone cu ganteră. Îmi ia cam două ore și jumătate toată treaba. Pe urmă mănânc ceva, beau un «întăritor», știți cum se zice, un pahar - medicament, două - aliment”.
Dacă pierzi trenul vieții, faci autostopul
Era prin 1992. Ilie Cioca trebuia să ajungă la Campionatele Balcanice de la Izmir, Turcia. Era în tren, la 36 de kilometri de București. Linia a fost blocată după un incendiu la un tren personal. A alergat kilome¬trii rămași în vreo șase ore. Delegația plecase. A făcut autostopul până în Turcia și i-a convins pe organizatori să-l lase să participe, deși cei din Federație îl scoseseră de pe lista de concurs. A ieșit campion și a doborât recordul balcanic.
La 70 de ani adună în continuare medalii. Spune, cu umor, că și la groapă se va duce tot în alergare. Chiar dacă nu a primit vreun Oscar pentru sport, adevăratele medalii au venit din partea destinului. „Mă mai uit la medalii, dar îmi plac mai mult pozele. Îmi aduc aminte când am cucerit primul meu titlu național la Poiana Brașov. Nu mă cunoștea nimeni. Eram de la țară de la Sebeș, de pe Valea Frumoasei.”
