Numărul 1 mondial trebuia să concureze la Llandudno, dar spune că nu va putea face acest lucru din cauza emoțiilor.
O'Sullivan are 48 de ani și s-a retras, săptămâna trecută, de la Mastersul german de la Berlin pentru a acorda prioritate "sănătății și bunăstării" sale mintale.
„Este greu de explicat, dar de ani de zile sufăr de trac provocat de anxietate", a spus acesta pe rețelele de socializare.
Septuplul campion mondial a adăugat: "Nu este ceva ce pot prezice sau controla, dar încerc să îl gestionez cât mai bine posibil. Îmi pare rău pentru toți cei care au cumpărat bilete, dar pur și simplu nu-mi pot scoate tacul când mă simt așa, și cred că asta e cel mai bine pentru mine în acest moment."
O'Sullivan, care a câștigat deja Masters-ul și Campionatul Regatului Unit în acest sezon, a fost un critic deschis al programului de snooker.
Câștigător de 4 ori al Openului Țării Galilor a declarat că încă vrea să se implice în turneu și va lucra ca expert TV la Venue Cymru.
Scoțianul Liam Graham îi va lua locul și îl va înfrunta în pe galezul Dominic Dale în primul tur, luni, 12 februarie, în prima zi a turneului.