S-a făcut iulie şi lumea nu mai vorbeşte despre altceva decât despre ciclism. Campionatul Mondial din Africa de Sud mai are numai o săptămână şi un pic. Turul Franţei trece acum pe primul plan, fiind considerată cea mai urmărită întrecere sportivă din lume. Asta pentru că adună pe traseul ce se întinde anul acesta pe un pic mai mult de 3.600 de kilometri câteva milioane de spectatori.
De data aceasta, Le Tour porneşte de la Rotterdam. Metropola de la Oceanul Atlantic pare că a primit în mod firesc găzduirea startului. În Olanda, ciclismul e o religie. Pe stradă sunt mai multe biciclete decât maşini, iar cei ce pedalează au întotdeauna dreptate în trafic. Nu ai voie să-i claxonezi, nu ai voie să-i depăşeşti cu viteză sau să le tai faţa. Ca român, te simţi stingher într-un astfel de trafic. E altfel ca la Bucureşti. Nu mai stai cu ochii cât cepele la "cedează trecerea"! În Ţara Lalelelor, se circulă ciudat, dar nu agresiv. La Rotterdam, automobilele au parte de câte două benzi pe sensul de mers, alte două fiind dedicate celor ce se deplasează cu bicicleta sau cu motoscuterul.
Ieri, în oraş, prezenţa Turul Franţei se simţea prea puţin. Agitaţie era doar în zona în care va fi sosirea Prologului programat mâine. Se monta un gard, se mai închidea o stradă. Totul însă fără a deranja olandezul de rând, care îşi vede în continuare de pedalat. În Rotterdam, singurii care nu par interesaţi de ciclism par locuitorii din cartierul celor ce au ajuns din Olanda de prin Africa sau Asia. Numai că mâine, Alberto Contador, Andy Schleck, Lance Armstrong, Cadel Evans, Carlo Sastre, Ivan Basso, Vincenzo Nibali, Andreas Kloden, Levi Leipheimer, Fabian Cancellara, Alejandro Valverde, Thor Hushovd sau Tom Boonen, toate marile vedete din Le Tour, le vor pedala pe sub geam.
Cel mai mult se bucură însă proprietarii de restaurante cu specific Oriental. Zecile de mii de turişti vor avea un meniu obişnuit pentru români. Le vor ieşi în cale rutierilor având în mână shaorma. Va fi cam greu de pedalat prin mirosuri picante. Să vezi ce duhoare de duhoare de maioneză cu usturoi le va trece pe la nas sportivilor.
La Rotterdam, traseul Prologului a fost ales de aşa natură încât caravana să treacă prin toate mediile posibile. Startul este într-un cartier al celor veniţi de departe, se pedalează în continuare printr-o zonă dominată de podurile Erasmusburg şi Willemsbrug şi de o mulţime de clădiri înalte cât toate zilele, după care sosirea se găseşte într-un parc superb, cu multe pajişti şi alei late.
Specialiştii în ciclism vorbesc înainte de startul întrecerii de un traseu ce îl va favoriza pe spaniolul Alberto Contador. "Turul Franţei este mereu o competiţie dificilă. Dovadă stă faptul că vom pedala chiar şi pe o bucată de piatră cubică, în etapa a treia", este de părere marele favorit, care evită să recunoască avantajele de care are parte. Ibericul a câştigat ediţiile din 2007 şi 2009, iar gurile rele spun că are în spate o maşină de marketing ce îl va transforma în noul Armstrong.
Numai că Armstrong e greu de egalat şi nici nu se lasă bătut chiar aşa de uşor. După ce anul trecut a pedalat pentru Astana acum şi-a făcut o echipă - RadioShack - ce se identifică cu chipul său. Americanul, câştigător de 7 ori în Le Tour vrea răzbunare în 2010 după ce anul trecut s-a simţit trădat de foştii săi coechipieri, care au pedalat pentru Contador. Lance se bazează în primul rând pe experienţă, iar fanii săi, destul de mulţi chiar şi în România, aşteaptă ca acesta să reuşească din nou să îmbrace tricoul galben la Paris. Dacă nu, am putea asista la o retragere a rutierul în vârstă de 38 de ani.
Plecarea lui Armstrong de la Astana îi convine de minune lui Contador. Iar spaniolul chiar recunoaşte acest lucru. "Îmi place să fiu eu cel care ia deciziile, iar colegii mei să mă urmeze. Echipa mea din 2010 îmi este loială şi gata să se sacrifice pentru mine. Nu am dubii în privinţa asta. Pot câştiga Turul Franţei din nou", spune ibericul. Cel ma ambiţios se anunţă însă Bradley Wiggins, care îşi doreşte să devină primul britanic ce reuşeşte să câştige Le Tour. Evident, francezii râd de acest lucru, fără să ţină cont că rutierul din Marea Britanie are un palmares impresionant. A ajuns însă la 30 de ani fără să reuşească să dea lovitura în vreunul din tururile mari ale Europei.
După prologul de sâmbătă, caravana va pleca din Rotterdam spre Bruxelles. Traseul are o lungime de 223,5 kilometri, merge multă vreme prin zone dominată de ape şi mori de vent, unde vântul suflă cu putere dinspre Marea Nordului, trece prin Anvers, Mechelen şi se opreşte în Capitala Belgiei. Elveţianul Fabian Cancellara şi britanicul Mark Cavendish sunt anunţaţi ca favoriţi la câştigarea primelor două runde din Le Tour.
Jurnalul Naţional este singurul ziar din România care va publica zilnic povestea ediţiei 2010 a Turului Franţei. De sâmbătă, de la Rotterdam, şi până la 25 iulie, la Paris, Sorin Anghel şi Christian Silva vor urma caravana pas cu pas. Mai multe detalii în ediţia de mâine a ziarului nostru şi pe www.jurnalul.ro