Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Crans Montana este o placere sa schiezi. Statiunea elvetiana este cunoscuta pentru intalnirile la varf si pentru partiile sale insorite. Se intinde pe versantul sudic al vaii Rhonului, vis-a-vis de Veysonaz si Verbier. Datorita orientarii sale sudice, conditiile sunt total diferite iar ceara si crema de soare sunt la mare pret. Pastrand proportiile, in luna martie, partiile de aici seamana mult cu cele din Valea Dorului.
Acesta este si motivul pentru care Circul Alb poposeste mai rar la Crans Montana. De fiecare data cand a facut-o insa, s-a lasat cu curse memorabile. In 1987, la un Campionat Mondial, elvetienii au castigat tot ce se poate, cu un Pirmin Zurbringen in zile mari. 11 ani mai tarziu, la o finala de Cupa Mondiala, Alberto Tomba si-a incheiat aici cariera ... cu victorie. A fost ultima cursa de Cupa Mondiala desfasurata la Crans Montana, iar poza de atunci a lui Tomba este prezenta inca in toate cabanele de pe partie.
Weekendul acesta, Cupa Mondiala a revenit in statiunea elvetiana, cu doua SuperGuri si un slalom urias. Gazde bune, elvetienii s-au dovedit maestii ai spectacolului, in deschidere escadrile de avioane brazdand cerulcu dare albe rosii, iar seara avand loc o multime de concerte.
Startul a avu loc sub ghetarul Plain Mort, insa partia a fost usor modificata. Conditiile au fost de primavara, ca urmare servicemanii au avut mult de lucru.
In primul SupeG, Didier Cuche (Elvetia) si Benjamin Raich (Austria) au concurat unul dupa altul, reusind cele mai bune evolutii. Singurul care s-a strecurat intre ei a fost Jan Hudec. Canadianul de origine ceha traieste o a doua tinerete dupa accidentarea care l-a tinut departe de partii. Cuche a repurtat inca o victorie in anul retragerii, marind regretele bossului de la Head.
A doua zi traseul a fost mai strans iar lumina mai proasta. Incepand de la intrarea in padure incepea un adevarat rodeo, multi schiori fiind aruncati cat colo de compresiile partiei. Chiar la ultimele porti am vazut abandon dupa abandon.
Legat de lumina difuza, am tot auzit comentarii despre celulele cu bastonase si despre problemele intampinate de schiori ai caror ochi nu se pot adapta si nu pot percepe detaliile de pe traseu. Un mare campion din anii ’90 spunea ca, nevoit fiind sa se antreneze mult timp pe ceata, devenise imun la aceste probleme. Putea sa mearga cu ochii inchisi daca era nevoie.
Cheia a gasit-o Benni Raich. Austriacul a schiat rotund si nu a rupt virajul, chiar daca uneori a intarziat declansarea. Didier Cuche a parut descumpanit de lumina difuza, si-a aranjat ochelarii dupa dupa start, apoi, pe traseu, a preferat o linie tehnica uneia mai directe si a fost franat de zapada moale de pe margine.
Duminica, la cea mai frumoasa dintre probe – slalomul urias, partia a tinut si mai putin. Dupa pranz, la mansa a doua, finalul a aratat de-a dreptul dezolant, cu santuri in dreptul fanioanelor si movile de zapada putreda pe exterior. In aceste conditii nu este de mirare ca, pe rand, avantajul schiorilor se topea vazand cu ochii, iar Top 10 din prima mansa a aratat ca o trupa de incepatori pe partia desfundata din mansa secunda.
In aceste conditii, Jean Baptiste Grange (Franta), locul 20 dupa prima mansa, a profitat si, cu o trasa pe cat de directa i-a permis partia, a obtinut primul timp al mansei si a facut un salt de nu mai putin de 16 locuri (!).
Al treilea a fost Hanes Reichelt (Austria), care a schiat inteligent, atacand larg doar la intrarea in abrupt.
Toata lumea astepta victoria lui Marcel Hirscher (Austria) sau a lui Ted Ligety (SUA). Americanul, desi ramane cel mai spectaculos, a trecut departe de fanioane chiar si in zona schiabila.
In pofida unei greseli pe final, Marcel a castigat prima mansa si parea ca va obtine cele 100 de puncte atat de necesare in lupta pentru marele Glob de Cristal. In mansa a doua insa, Marcel a inceput mai slab, trecand departe de primele 5 fanioane. Desi a apelat la tehnica sa iesita din comun, nu a reusit sa depaseasca pana la sfarsit timpul lui Massimiliano Blardone (Italia). Italianul a castigat cu una dintre cele mai slabe manse secunde.
O mentiune si pentru Alexis Pinturault (Franta), care a ramas fara manusa si fara un bat in mansa I. Mi-a amintit de patania Janicei Kostelici de la Zagreb, cand a boxat o mansa intreaga fara manusa, sub presiunea a 100 000 de suporteri care ii cereau victoria. Misiunea francezului a fost mai simpla, el nefiind obligat sa boxeze iar temperatura fiind mult mai decenta.
Un alt schior fara motive de bucurie a fost Axel Lund Svindal (Norvegia), care a atacat bine in mansa I, insa, in mansa secunda, a intarziat strangerea bratului la un fanion, a agatat poarta si a iesit spectaculos.
De multe ori cursele fetelor par mai putin spectaculoase decat cele ale baietilor. Nu a fost insa si cazul cursei de SuperG de la Bansko (Bulgaria). Atmosfera in tribune a fost balcanica, animata de vouvouzelele Fibank, iar pe partie am avut parte de evolutii incantatoare si schimbari de pozitie pe final.
Partia de Cupa Mondiala poarta numele lui Alberto Tomba si este, in opinia mea, una dintre cele mai dificile din Circul Alb feminin. Acest lucru s-a vazut, au fost o multime de evolutii marcate de emotii, in picioare si nesigure.
Prima care a mers fara frica a fost Tina Weirather (Liechtenstein), care a virat cu soldul jos, a atacat din timp si a mentinut o trasa buna. Lindsey Vonn (SUA), marea favorita, a inceput agresiv, a avut doua contrarotatii si, la punctul de cronometrare de la Restaurantul Satra (intrarea in al doilea abrupt) avea peste jumatate de secunda de recuperat. De aici ne-a aratat de ce este cea mai buna schioare de la Annemarie Proll Moser incoace, alunecand cum numai ea stie sa o faca si castigand cea de a 51 cursa de Cupa Mondiala.
