Stăpânul munţilor

Pentru unii, muntele reprezintă locul de muncă. Meteorologi, salvamontişti, jandarmi montani şi ghizii, cam ăştia sunt oamenii care muncesc la altitudine. În România, Iulian Cozma este considerat cel mai bun ghid montan. Este născut la Făgăraş, dar acum locuieşte în Braşov. S-a "luat" cu muntele la ţară, la Ucea de Sus, pe dealurile de lângă casa bunicilor.

• Ce te-a făcut să te îndrăgosteşti de munte?

Când te trezeşti dimineaţa şi vezi Munţii Făgăraş acoperiţi cu zăpadă nu ai cum să nu te apropii de sporturile de iarnă. Am început să schiez pe dealurile de lângă satul Ucea de Sus. Aveam 10 ani şi am început cu schiuri de 190 cm, din lemn curat, fără canturi. Legăturile erau Mesta cu arc. Îmi aduc aminte cum veneau vecinii la bunici să le spună că pezevenghiul de copil, împreună cu alţii cu sacii de nailon plini cu fân şi paie, le strică grâul deja semănat. Nu am făcut niciodată schi de performanţă, nu am luat niciodată lecţii de schi. Pur şi simplu mă puneam pe schiuri şi plecam la vale. Foloseam bocanci de toate neamurile. Tălpile se dezlipeau foarte repede, iar bunicilor nu prea le convenea acest lucru. Din 1987 am început să merg la schi pe Valea Sâmbetei împreună cu tatăl meu şi un coleg de şcoală, Lucian Pirău. Participam la Cupa Carpaţilor Meridionali, alături de echipe din Braşov, Bran, Zărneşti, Făgăraş sau Victoria. Eu schiam pentru cei de la Utilajul, care aparţinea de UPRUC Făgăraş, fabrica la care lucra tatăl meu. Atunci am primit prima mea pereche de schiuri bune. Erau nişte "Naţionale" galbene, din fibră de sticlă, care erau cârpite cu tablă de inox pentru că fuseseră rupte.  

• În ultimii ani au apărut tot felul de planuri privind construcţia unor staţiuni în Munţii Făgăraş.

Când cineva vrea să construiască un domeniu schiabil trebuie să se gândească şi la securitatea turiştilor. Nu poţi să pui un cablu cu motor, îl denumeşti teleschi şi spui că ai făcut o pârtie. În Munţii Făgăraş sunt nopţi în care stratul de zăpadă creşte şi cu doi metri datorită ninsorilor. Atunci este pericol mare de avalanşă, nu se poate schia. Unii spun că vor face pârtii în păduri, dar dacă se taie copacii nu vom mai avea zăpadă sub 1.500 de metri altitudine. În Făgăraş, dacă bate vântul o săptămână dispare toată zăpada. Dacă zvonul privind construcţia unei centrale nucleare în Ţara Făgăraşului este real, atunci nu ştiu cine va mai dori să investească în zonă. Din punctul meu de vedere, eu nu aş schimba nimic în Munţii Făgăraş.

• Cum arată un clasament al celor mai frumoase locuri din Carpaţi?

Aş începe cu priveliştea ofe­rită asupra Făgăraşului de pe muchia Tărâţa, de pe traseul care duce la Cabana Podragu. Apoi, priveliştea de pe Vf. Furca Albotei, tot în Munţii Făgăraş, dar un pic mai la vest de muchia Tărâţa. Priveliştea spre nord este una spectaculoasă! Valea Arpaşului, Valea Podragului, precum şi Vârtopel – Arpăşel, te fac să te înfiori. Vederea de pe Vârfu Peleaga din Retezat. Este o privelişte de zile mari. Primăvara sau toamna târziu este un loc spendit de unde te poţi bucura de frumuseţea Retezatului. Vârfu Urlea oferă o panoramă deosebită asupra Munţilor Făgăraş. Dacă ai noroc de vreme bună, poţi vedea de acolo Piatra Craiului, Bucegii şi Ciucaşul. Cei care nu doresc să meargă mai multe zile pe munte ar trebui să ajungă pe Platoul Bangăleasa din Moeciu de Sus. De acolo se vede abruptul estic al Masivului Bucegi, cu Valea Gaura şi abruptul Gutanului!

• S-a întâmplat vreodată să ajungi pe munte, să intri într-un pericol şi să te panichezi atât de tare încât să trăieşti cu impresia că nu vei mai scăpa cu viaţă?

S-a întâmplat pe Valea Sâmbetei, în 1999. La 30 decembrie am urcat până în Fe­reastra Mare. Era zăpadă foarte puţină, aşa că am urcat pe traseul de vară. La coborâre, am luat-o prin dreapta văii, către porţiunea unde poteca ce coboară din Fereastra Mică intră într-un vâlcel secundar şi ajunge pe fundul văii, în zona de sub Răcorele. Am avut surpriza să dăm de mai multă zăpadă. Eram împreună cu Mădălina şi i-am spus să rămână mai în urmă. Nu pot să spun că am simţit ceva, dar mi s-a părut că lucrurile nu sunt aşa cum trebuie. Panta nu era foarte înclinată, dar a fost suficient pentru o avalanşă. După vreo 10 metri am simţit că cineva îmi ia picioarele şi m-am trezit alunecând la vale. Prima dată nu am ştiut ce se întâmplă, dar în câteva fracţiuni de secundă am înţeles că se declanşase o avalanşă. Mădălina a fost şi ea prinsă de partea de sus a avalanşei, dar după câ­ţi­va metri s-a oprit. Eu am fost dus până pe fundul văii. Am avut norc că a­valanşa s-a risipit repede. Senzaţia a fost ameţitoare. Nu ai timp să te gân­deşti la nimic. După câteva minute, Mă­dălina m-a scos din zăpadă. Ne uitam amândoi pe firul văii în sus. Nu pot să spun că am fost panicat. Efectiv nu am avut timp să mă gândesc la nimic!

• E greu să trăieşti ca ghid montan într-o ţară în care turismul este la pământ?

La noi, turismul montan este cam inexistent. Mă refer la un circuit din care să facă parte o agenţie de turism, o unitate de cazare, ghidul şi turiştii. Este un haos total şi nici nu ştii pe cine să dai vina. Eu sunt free-lancer, îmi fac planul meu de marketing, îmi vând singur produsele şi îi însoţesc pe turişti pe munte. Eu consider că ăsta este turism, nu intermedierea pachetelor turistice. La noi nu există termenul de comunitate! Şi de aici pleacă toate problemele! Hotelierii nu sunt interesaţi de pârtiile de schi. De aici pleacă totul.