Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fotbalul a devenit sportul-rege al planetei, fiind jucat şi iubit aproape peste tot în lume. Există însă şi ţări unde fotbalul pierde din popularitate în faţa unor sporturi noi sau e trecut la „şi altele”.
Dacă întrebi un sud-coreean care îi este sportul naţional, probabil îţi va pomeni de Taekwondo, însă ca şi în cazul oinei noastre, în Coreea de Sud sportul naţional nu este echivalent cu cel mai popular sport al ţării. Sondajele indică faptul că 4 2 % dintre sud-coreeni preferă fotbalul, însă, în ultimii ani, popularitatea sportului-rege a început să fie erodată de o competiţie de o cu totul altă factură: StarCraft-ul.
Celebrul joc pe computer, unde trei specii se luptă pentru supremaţia galaxiei, cândva în secolul 25, a devenit un fenomen în ţara asiatică. Jucătorii sunt organizaţi în două campionate (Ongamenet Starleague şi MBC Starleague), iar meciurile din competiţii, desfășurate în săli polivalente, unde acţiunea este redată pe ecrane uriaşe, adună zeci de mii de spectatori.
Audienţa este, de fapt, de ordinul milioanelor, dat fiind că în Coreea de Sud meciurile de StarCraft sunt televizate de trei posturi dedicate în totalitate acestui joc, premiile într-o finală ajungând şi la patru milioane de dolari. În ceea ce-i priveşte pe jucători, aceştia au cam acelaşi statut pe care îl au fotbaliştii celebri în Europa.
Firme precum Samsung au contracte de sponsorizare cu cei mai pricepuţi dintre gameri. Celebrul (în Coreea de Sud) Lim Yo-hwan are un fun-club în care sunt înscrişi jumătate de milion de persoane. În ceea ce priveşte veniturile, jucătorul Lee Yun-yeol a câştigat, doar anul acesta, 242.000 de dolari jucând StarCraft.
Fotbalul în India, un sport pentru jucători desculţi
Pentru mai bine de un miliard de locuitori ai planetei, fotbalul este un sport interesant, dar care păleşte ca importanţă atunci când în paralel are loc un meci aprig de cricket. În India, audi¬enţa TV în timpul meciu¬rilor de cricket ajunge şi la 400 de milioane de telespectatori. Fotbalul, în schimb, a eşuat să se impună ca sport de masă, în ciuda unor înce¬puturi încurajatoare, în prima jumătate a seco¬lului 20. În anii ’30, echipele din diferite provincii au adunat suficient de mulţi fani încât să se justifice formarea unui campionat naţional. Totul a culminat în 1948, când naţio¬nala Indiei s-a calificat la Olim¬piadă, unde jucătorii şi-au atras simpatia spectatorilor dintr-un motiv aparte – jucau desculţi. Acest fapt inedit a dus la decizia FIFA de a impune purtarea ghetelor în timpul meciurilor, o decizie invocată de federaţia indiană ca motiv de a refuza participarea la Campionatul Mondial în 1950, când naţionala Indiei s-a cali¬ficat din oficiu, după r e t r a g e r e a a l t e i echipe. Se pare, însă, că dorinţa jucătorilor indieni de a juca desculţi a fost doar un pretext sub care Federaţia şi-a ascuns lipsa de organizare care ar fi compromis oricum participarea la turneul final.
Lacrosse, sportul care umple stadioane pe timp de vară
Fotbalul este un sport de masă în Canada, însă prac¬ticat mai mult pentru întreţi¬nere, de amatori. Adevăratele pasiuni printre spectatori sunt stârnite de hochei, pe timp de verii. Declarat sport naţional încă din 1859, lacrosse-ul se aseamănă cu hocheiul, însă se joacă pe iarbă, pe teren sintetic sau în sală, iar în locul pucului se foloseşte o minge, care este pasată de la jucător la jucător cu ajutorul unor crose prevăiarnă, şi de lacrosse, în timpul zute cu o plasă la capăt. Jocul este foarte agresiv şi, la fel ca la hochei, bătăile între jucători sunt frecvente. Deşi federaţia de lacrosse a dus numeroase campanii de combatere a violenţei în acest sport, penali¬tăţile pentru bătăi rămân ridicol de mici, în comparaţie cu alte sporturi – 5 minute eliminare din joc sau 10 minute, în cazu¬rile grave. Rata accidentărilor este, însă, redusă, datorită echi¬pamentului de protecţie. ¬
Baseball în Japonia
Fotbalul rămâne un sport foarte popular în Japonia, iar sumo îşi menţine statutul de sport naţional, însă marile pasiuni sunt stârnite de base¬ball. Introdus în Japonia în 1872, sportul a căpătat o popu¬laritate imensă, fiind practicat la nivel profesionist, la nivel de amatori şi având un foarte puternic campionat în licee. Anul trecut, echipele din cele două ligi de baseball din Japonia, Liga Centrală şi Liga Pacifică, au vândut în total 22.859.351 de bilete la stadion. Echipele sunt sponsorizate, de regulă, de marile companii, fiind legate mai mult de patron, care poate schimba locul în care echipa joacă, decât de oraşul în care îşi dispută meciurile. Cupa liceelor la baseball este la fel de popu¬lară, dacă nu mai populară decât cea profesionistă. Campi¬onatul Mondial de Baseball Under 18, transmis în direct în Japonia, a generat, în finala câştigată de juniorii niponi, o audienţă de peste 27 de puncte de rating. Site-ul oficial al competiţiei a fost inundat, după victoria japonezilor, de 4,2 mili¬oane de mesaje pe Twitter, stabilind un record în materie.
Ping-pong, dominaţia chineză
Deşi fotbalul are cea mai mare audienţă în China, ping-pong-ul rămâne cel mai popular sport de masă din această ţară, cu aproximativ 300 de milioane de practicanţi. Începând cu 1959, jucătorii chinezi au câştigat 60% din toate campionatele mondiale. Jucătoarele chineze au câştigat toate campionatele mondiale, exceptând două, din 1971 până în prezent. Începând cu 1994, sportul a încetat să mai fie controlat de stat, intrând în era comercială. Un jucător chinez de top poate câştiga echiva¬lentul a 645.000 de dolari pe ani. Ping-pong-ul a fost folosit şi în scopuri politice. Stabilirea unei relaţii între SUA şi China, în epoca Mao Zedong – Richard Nixon, s-a realizat prin invitarea, în prealabil, a echipei naţionale de ping-pong a Americii în China.
Baseball-ul în Japonia a devenit popular la scurt timp după ce jocul se organiza în formă modernă în SUA. În cel de-al Doilea Război Mondial, japonezii din SUA plasaţi preventiv în lagăre au organizat campionatul lor propriu, pentru a suporta mai bine condiţiile.
Un jucător de top japonez poate câştiga, în campionatul intern, peste patru milioane de euro, anual. Salariile pentru profesionişti se învârt în jurul sumei de 1,5 milioane de euro pe an. În SUA, salariul mediu al unui jucător profesionist este 4 milioane de dolari pe an. De aceea, marii jucători japonezi preferă să se transfere peste Ocean, dacă au ocazia. 54 au plecat în ultimii 50 de ani.
Mao însuşi a fost remarcat drept un bun jucător de ping-pong de delegaţia adminis¬traţiei Nixon, care a vizitat ţara în 1972
Citește pe Antena3.ro
