x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Tenis: Marius Copil a pierdut în patru seturi în primul tur la Roland Garros

Tenis: Marius Copil a pierdut în patru seturi în primul tur la Roland Garros

27 Mai 2019   •   20:20
Tenis: Marius Copil a pierdut în patru seturi în primul tur la Roland Garros
Sursa foto: Facrbook Marius Copil

Tenismanul român Marius Copil a fost învins de francezul Benoit Paire, cu 6-4, 6-7 (5), 6-0, 6-1, luni, într-un meci din prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Paire (30 ani, 38 ATP), campion la Lyon în weekend, s-a impus în două ore şi 18 minute în faţa lui Copil (28 ani, 83 ATP).

Francezul a început cu break şi a reuşit să câştige primul set (6-4) graţie acestui avantaj pe care şi l-a conservat.

În actul secund, cei doi jucători au mers cap la cap şi au intrat în tiebreak, unde arădeanul a izbutit să încline balanţa şi să se impună cu 7-6 (5).

Copil nu a mai contat practic în următoarele două seturi, în care a cedat 11 ghemuri consecutive înainte de a lua şi el unul, pierzându-le cu 0-6, 1-6.

Paire a reuşit 12 aşi, Copil 7, francezul a făcut 9 duble greşeli, iar românul 4. Diferenţa s-a făcut la punctele cu primul serviciu (88%-62%), dar Paire a dominat şi la capitolul winners (53-24), făcând şi erori neforţate mai multe (43-36).

Copil va primi pentru participare 46.000 de euro şi 10 puncte ATP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: marius copil roland garros