Organizatorii Turului ciclist al Italiei au promis că vor reexamina traseul etapei a 14-a a competiţiei, din 21 mai, în care este programată coborârea de la Col de Crostis, fiind preocupaţi de securitatea sportivilor după moartea belgianului Wouter Weylandt.
Potrivit cotidianului Marca, ascensiunea în Dolomiţi a crescut preocuparea rutierilor, ţinând cont de faptul că pe porţiunea de 14 kilometri, fără asfalt, pe care se va desfăşura coborârea de la Col de Crostis, singura protecţie împotriva accidentelor o reprezintă nişte plase pe marginea drumului.
"Nu cred că trebuie să coborâm un traseu care are numai plase drept protecţie. Nu îl face mai emoţionant, nu ar trebui să ne ceară să concurăm în astfel de condiţii. Nu este necesar, sportul este suficient de emoţionant", a declarat rutierul canadian Michael Barry.
În replică, directorul Turului Italiei, Angelo Zomegnan, a confirmat că zona va fi reexaminată. "Înţeleg că după moartea lui Wouter Weylandt, rutierii sunt preocupaţi de coborârea din Crostis. Din acest motiv, vom trimite membri ai organizaţiei pentru a revedea sectorul neasfaltat. Prioritatea noastră este ca sportivii să concureze în maximă siguranţă", a spus Zomegnan.
Rutierul belgian Wouter Weylandt, în vârstă de 26 de ani, a murit luni, fiind victima unei căzături în etapa a treia a Turului Italiei, în coborârea din Passo del Bocco. După ce a pierdut controlul asupra bicicletei, el s-a izbit de un zid şi a suferit mai multe răni, între care una la baza craniului.