x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Trei sportivi români în două finale la canoe

Trei sportivi români în două finale la canoe

21 Aug 2008   •   00:00
Trei sportivi români în două finale la canoe

12:20 • Florin Mironcic s-a calificat în finala probei de canoe simplu pe distanţa de 500 de metri, din cadrul competiţiilor de kaiac-canoe programate la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Florin Mironcic s-a calificat în finala probei de canoe simplu pe distanţa de 500 de metri, din cadrul competiţiilor de kaiac-canoe programate la Jocurile Olimpice de la Beijing.


CALIFICĂRI. Mironcic a parcurs distanţa în 1 minut 51 secunde şi 535 miimi şi a fost al doilea în semifinala sa, după ungurul Atilla Vajda. Finala probei, cu sportivul român la start, se va disputa sîmbătă, 23 august. Andrei Mironcic va evolua şi mîine, cînd este programată finala probei de canoe individual pe distanţa de 1000 de metri.
Şi echipajul de canoe dublu, format din Andrei Cuculici şi Iosif Chirilă, s-a calificat în finala probei pe distanţa de 500 de metri, după ce a ocupat primul loc în semifinale.
Finala probei se va disputa tot sâmbătă, 23 august. (V.A.)

×
Subiecte în articol: jo 2008