Reprezentativa olimpică a Braziliei a fost zdrobită de rivalii argentinieni cu 3-0, la capătul unei reprize secunde excelente reuşite de Riquelme&Co.
Reprezentativa olimpică a Braziliei a fost zdrobită de rivalii argentinieni cu 3-0, la capătul unei reprize secunde excelente reuşite de Riquelme&Co.
Rezultat mai puţin scontat în semifinala de marţi dintre
Argentina şi Brazilia. După 0-0 la pauză, elevii antrenorului Sergio Batista au
erupt în cel de-al doilea mitan, cînd au perforat de trei ori poarta
adversarilor, trimiţînd acasă principala candidată la medalia olimpică.
SUPERIORI.
Argentinienii au înscris prin Aguero, cu o dublă în minutele 53 şi 58, şi
Riquelme, acesta stabilind în minutul 76 scorul final după tranformarea unei
lovituri de pedeapsă. În cealaltă semifinală, reprezentativa Nigeriei a făcut
instrucţie cu Belgia, pe care a depăşit-o cu 4-1, după golurile marcate de
Adefemi (’17), Obasi (’59, ’72) şi Okonkwo (’78), în timp ce pentru învinşi a
înscris Ciman (’88). Finala va avea loc sîmbătă, de la ora 7:00 dimineaţa (ora
României), în timp ce finala mică, în care se vor întîlni Brazilia şi Belgia, a
fost programată pentru vineri, ora 14:00. Comentînd victoria obţinută de
reprezentativa ţării sale, fostul mare fotbalist Diego Armando Maradona s-a arătat
surprins mai mult de prestaţia brazilienilor: "De mult timp nu am văzut
echipa Braziliei atît de defensivă. Nu m-am gîndit deloc la faptul că ar putea
cîştiga partida. Nici nu au reuşit să iasă din defensivă, nimeni nu l-a ajutat
pe Ronaldinho, iar jocul lor nu a avut nici un fel de coerenţă", a
declarat Maradona. După acest insucces, selecţionerul echipei olimpice a
Braziliei, Carlos Dunga, care avea ca obiectiv cîştigarea medaliilor de aur,
riscă să fie demis, urmînd să rămînă la prima reprezentativă.
La feminin, Brazilia – Germania
Eliminată în competiţia masculină, Brazilia păstrează totuşi şanse să cucerească azi prima poziţie la fotbal, dar la fete, unde reprezentantele "cariocas" s-au calificat în finală luni, după ce au depăşit Germania cu 4-1 (1-1), deşi nemţoaicele au condus cu 1-0. În ultimul act, adversara Braziliei va fi reprezentativa SUA, care a depăşit în semifinale selecţionata Japoniei, cu scorul de 4-2 (2-1), partida urmînd să aibă loc astăzi, de la ora 16:00, urmînd ca înregistrarea să fie transmisă de Eurosport, de la ora 19:30. Înaintea acestui joc, de la ora 13:00, Germania şi Japonia vor disputa finala mică a turneului.