x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi WIMBLEDON 2016. Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală!

WIMBLEDON 2016. Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală!

04 Iul 2016   •   17:12
WIMBLEDON 2016. Simona Halep s-a calificat în sferturi de finală!

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce a învins-o în trei seturi pe americanca Madison Keys, 6-7 (5-7), 6-4, 6-3.

Halep (24 ani, 5 WTA) s-a impus într-o oră şi 58 de minute în faţa unei adversare de 21 de ani, aflată pe locul 9 în ierarhia WTA. Halep conduce acum cu 2-1 în duelurile cu Keys.

Primul set dintre Halep şi Keys, unul foarte echilibrat, a fost câştigat de americancă la tie-break. Americanca a început mai bine setul 2, în care a condus cu 2-0, însă românca a avut o revenire puternică şi şi-a adjudecat setul cu 6-4. Începutul setului 3 a fost echilibrat. După 2-2, Halep a trecut la conducerea partidei şi a câştigat decisivul cu 6-3.

Românca a obţinut 250.000 de lire sterline şi 430 de puncte WTA pentru accederea în sferturi de finală, unde o va întâlni pe jucătoarea germană Angelique Kerber, nr. 4 mondial. Kerber, câştigătoare a titlului la Australian Open anul acesta, are un bilanţ defavorabil în întâlnirile cu Halep, având o singură victorie, faţă de trei ale româncei.

Simona Halep, învinsă anul trecut în primul tur la All England Club, a fost semifinalistă la Wimbledon în 2014.

Sursa: AGERPRES

×