x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sporturi Wimbledon 2022. Simona Halep, calificare spectaculoasă în semifinale

Wimbledon 2022. Simona Halep, calificare spectaculoasă în semifinale

06 Iul 2022   •   16:42
Wimbledon 2022. Simona Halep, calificare spectaculoasă în semifinale
Sursa foto: hepta

Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) a învins-o pe americanca Amanda Anisimova (20 de ani, 25 WTA) cu scorul de 6-2 6-4 și s-a calificat în semifinale.

Anisimova (20 ani, 25 WTA) a condus în fiecare set cu 1-0, însă apoi Halep a preluat controlul jocului şi s-a impus. În primul act a reuşit cinci ghemuri consecutive, câştigând cu 6-2. Halep a avut şi în setul secund 5-1, dar americanca s-a apropiat ameninţător la 5-4, având trei şanse de 5-5. Simona a revenit de la 0-40 în ultimul ghem, reuşind în cele din urmă să încheie conturile (5-4).

Halep a avut 3 aşi, fiecare jucătoare a făcut câte o dublă greşeală, românca fiind superioară cu al doilea serviciu, dar şi la procentajul mingilor de break, salvând şase din cele 7 create de Anisimova.

Anisimova a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 13-10, dar a făcut multe erori neforţate (27-6).

Mă bucur că sunt din nou în semifinale. Sunt foarte emoționată, înseamnă enorm pentru mine să fiu din nou în semifinale. A fost greu în final, ea a lovit puternic, nu prea știam ce să mai fac, dar am continuat să am încredere în mine.

La 0-40 (n.r. la 5-4) am avut nevoie de serviciu, m-am gândit că dacă joc pe primul serviciu va fi mai ușor. Până la urmă, totul a ieșit bine”, a spus Simona Halep, la Eurosport.

Românca o va întâlni în semifinale pe Elena Rîbakina (Kazahstan)

În cealaltă semifinală se întâlnește tunisianca Ons Jabeur, numărul 2 mondial, cu germanca Tatjana Maria, numărul 103 mondial.

624.642 de dolari a câștigat Simona Halep pentru calificarea în semifinalele turneului de la Wimbledon

×
Subiecte în articol: Simona Halep