x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua – Dacia Mioveni 2-0: Victorie în ploaie

Steaua – Dacia Mioveni 2-0: Victorie în ploaie

de Florin Gongu    |    07 Apr 2008   •   00:00
Steaua – Dacia Mioveni 2-0: Victorie în ploaie
Sursa foto: Gazeta Sporturilor/

Trupa lui Marius Lăcătuş s-a dezlănţuit şi a profitat de eşecul lui CFR, cele două echipe aflîndu-se umăr la umăr în fruntea clasamentului cu şapte etape înainte de final.

Trupa lui Marius Lăcătuş s-a dezlănţuit şi a profitat de eşecul lui CFR, cele două echipe aflîndu-se umăr la umăr în fruntea clasamentului cu şapte etape înainte de final.

 

Aseară, pe o ploaie mo­că­neas­că, roş-albaştrii nu-şi puteau permite vreun pas greşit, mai ales că CFR Cluj îşi pusese piedică pe teren propriu puţin mai devreme.

Gruparea din Ghencea a repetat în prima parte scenariul din jocurile cu Urziceniul şi UTA şi a plecat la cabine doar cu 0-0. La reluare însă, suporterii nu au mai fost nevoiţi să tremure pînă spre final. Mendoza a executat un corner şi Dorin Goian a deschis scorul (’49). Liniştea a adus-o Pepe Moreno (’56). Mio­veniul nu a avut replică, ieşind în evi­denţă doar prin eliminarea an­tre­norului Sorin Cîrţu, pentru pro­tes­te (’80). La final, jucătorii au dedi­cat a şaptea victorie consecutivă lui Ma­rius Lăcătuş, care sîmbătă a îm­plinit 44 de ani. Partida a fost precedată de un episod care a trezit suspiciuni din partea rivalilor Stelei, după ce vărul patronului stelist, Virgil Be­cali, a luat masa cu antrenorul Da­ciei, Sorin Cîrţu, la un restaurant unde patron este sponsorul ar­geşenilor, Gigi Neţoiu. La mijloc a fost şi o geantă diplomat. “În interior era o cutie cu table, nu vreo sumă de bani”, a replicat Gigi Neţoiu.

 

Gorjenii i-au băgat în şedinţă pe şefii clujenilor

Cei 8.000 de suporteri ai lui CFR Cluj au înmărmurit la finalul partidei cu Pandurii Tg. Jiu: tabela indica 1-2 şi visul cuceririi în premieră a titlului pare să se îndepărteze. Mai ales că pentru trupa lui Ioan Andone urmează o săptămînă de foc, cu deplasare la Urziceni şi cu Rapid, pe teren propriu. Partida a început practic o dată cu autogolul lui Galiassi (’39), iar ca totul să se dărîme pentru gazde, Cadu a fost eliminat (’45), pentru două “galbene”. La reluare se aştepta un iureş al clujenilor, însă trupa lui Eugen Neagoe a stat la pîndă şi a dat lovitura pe contraatac, prin Ilie Iordache (’63). “Ceferiştii” nu au mai fost capabili să revină, deşi Semedo a marcat, însă golul a fost anulat pentru fault în atac.

Reuşita din ultimele momente ale prelungirilor a lui Trică nu a mai contat decît pentru statistici, iar şefii clujenilor au avut şedinţă pînă tîrziu în noapte.

 

Liga 1, etapa 27

Vineri

Poli Iaşi – FC Unirea    2-3

A. Cristea (’6), Paruolo (’83) / Mara

(’9, ’59), Onofraş (’15)


 Sîmbătă

“U” Craiova – Gloria Bistriţa     1-1

Dina (’78) / R. Dobre (’41)

Oţelul – Dinamo           0-1

Dănciulescu (’64)

Poli Timişoara – “U” Cluj          3-0

Arm. Karamyan (’41), Art. Karamyan (’60), I. Ganea (’81)

Farul – Rapid   0-0


 Ieri

Gloria Buzău – FC Vaslui         1-1

M. Matei (’70) / Ioviţă (’80)

CFR Cluj – Pandurii     1-2

Trică (’90+3) / Galiassi (’39 - autogol),

I. Iordache (’61)

Ceahlăul – UTA           1-1

Doicaru (’36) / Hidişan (’37)

Steaua – Dacia Mioveni            2-0

Goian (’49), P. Moreno (’56)

 

 

Clasament

  1. CFR Cluj   44-21   59p

  2. Steaua        34-14   59p

  3. Rapid         40-23   49p

  4. Dinamo      41-25   49p

  5. Poli Timişoara         47-33   49p

  6. FC Unirea  32-19   49p

  7. FC Vaslui   38-25   41p

  8. Gloria Bistriţa         28-32   36p

  9. “U” Craiova           30-35   35p

10. Oţelul         34-44   33p

11. Poli Iaşi      29-35   30p

12. Pandurii      29-35   30p

13. Dacia Mioveni        23-34   28p

14. Gloria Buzău           26-45   27p

15. Farul          15-28   25p

16. UTA          23-35   23p

17. Ceahlăul     22-37   23p

18. “U” Cluj     28-43   20p

Etapa a 28-a. Miercuri (9 aprilie):

“U” Cluj – “U” Craiova (16:00, Telesport), FC Vaslui – Ceahlăul (16:45, TVR 1), Oţelul – Poli Timişoara (17:00, Naţional TV), Dacia Mioveni – Gloria Buzău (19:00, Telesport), Dinamo – Pandurii (20:30, Kanal D), Rapid – Poli Iaşi (20:30, Antena 1); Joi (10 aprilie): UTA – Farul (16:00, Telesport), Gloria Bistriţa – Steaua (17:00, Naţional TV), FC Unirea – CFR Cluj (20:30, Kanal D).

 

florin.gongu@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: sport cluj dacia mioveni