Rezultatul de egalitate inregistrat de Dinamo cu o seara inainte i-a deconectat pe stelisti, care au luat Gloria la pret de matineu.
SECOND HAND. Pe un stadion pustiu, campionii nu au fost in stare sa se apropie de poarta promitatorului Albut. In minutul 80 bistritenii au reusit sa puncteze pe tabela de marcaj. Muresan a inscris dintr-o lovitura libera dictata in urma unui fault comis de Dorin Goian asupra lui Negrean. In disperare de cauza, Steaua a incheiat meciul cu 4 atacanti. Iacob, Nicolae Dica, Dinita si Dorin Goian s-au mutat in careul advers, dar fara nici un rezultat. Gloria a produs surpriza campionatului, invingand pe Steaua chiar in Ghencea, asa cum facea toamna trecuta Poli Iasi. FERICIT. "Nici o clipa nu m-am gandit ca putem invinge in Ghencea. Am pregatit meciul foarte serios, dar nu credeam ca suntem in stare sa producem o surpriza asa de mare. Jucatorii Gloriei merita felicitati. Ei au fost eroii din aceasta seara. Ne-a fost mai usor fara spectatori, pentru ca atmosfera a semanat foarte mult cu cea de la Bistrita. Aveam nevoie de punctele astea ca de aer. Sper ca de acum inainte echipa sa isi revina", a declarat Ioan Ovidiu Sabau (foto), antrenorul formatiei care a produs prima infrangere a Stelei in acest campionat.Citește pe Antena3.ro