Antrenorul Cristiano Bergodi şi-a pus luni iscălitura pe contractul cu gruparea "roş-albastră", care a doua zi a reuşit să-l înregimenteze pe fundaşul stânga portughez Miguel Tininho.
Chiar dacă conducerea clubului nu a reuşit să-i satisfacă încă toate pretenţiile în materie de transferuri, italianul Cristiano Bergodi nu a mai prelungit suspansul şi a semnat luni acordul cu Steaua. Unul care se întinde pe o perioadă de doi ani, vreme în care tehnicianul va câştiga, numai din salariu, 250.000 de euro pe sezon. A doua zi, parcă dorind să-i răsplătească lui Bergodi încrederea, şefii grupării din Ghencea au anunţat că au ajuns la o înţelegere cu portughezul Miguel Tininho.
Portughezul a fost adus de la Belenenses, din postura de jucător liber de contract, şi va avea misiunea de a-i face concurenţă "veteranului" Petre Marin pe flancul stâng al apărării. "Sunt foarte bucuros că am semnat cu un club puternic, cu renume pe plan european. Sper să nu dezamăgesc conducerea Stelei, care mi-a acordat încredere transferându-mă. Îmi doresc să reuşesc performanţe notabile în tricoul acestei echipe", a declarat Tininho, care ieri-dimineaţă a efectuat vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, unde a fost însoţit de medicul echipei, Radu Paligora. Tininho va purta la Steaua tricoul cu numărul 20.
CARIERĂ MODESTĂ
În vârstă de 28 de ani, Tininho a semnat cu Steaua un contract valabil pe un sezon, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani. Până să vină în Ghencea, Miguel Angel Karim Simoes Tininho, care este originar din Mozambic, a mai activat la Torreense, Caldas Sport Clube, CD Uniao Micaelense şi SC Beira Mar, în Portugalia, şi la West Bromwich Albion şi Barnsley, în Anglia.
Prin transferul lui Tininho, campania de achiziţii a "roş-albaştrilor" se apropie de sfârşit, ultima ţintă a acestora rămânând aducerea unui închizător, unde Bergodi contează acum doar pe tinerii Onicaş şi Bicfalvi.
BILETE PENTRU UJPEST
Ieri s-au pus în vânzare biletele pentru manşa-tur a confruntării cu Ujpest Budapesta din turul II preliminar al Europa League, programată mâine, de la ora 20:30, în direct la Antena 1. Preţul tichetelor de acces este următorul: 10 lei la peluze, 15 lei la tribuna a 2-a, 20 de lei la tribuna întâi şi 40 de lei la tribuna zero. Casele de bilete ale arenei din Ghencea vor fi deschise până în ziua meciului, între orele 10:00 şi 20:00.
Altfel, contra lui Ujpest, este de aşteptat ca Bergodi să nu-îi titularizeze pe nici unul dintre cei trei jucători sosiţi în Ghencea în această vară, bulgarul Krum Bibişkov, polonezul Rafael Grzelak şi portughezul Tininho fiind în urmă cu pregătirea fizică. În schimb, chiar dacă nu a dat randamentul scontat în perioada de pregătire, Bănel Nicoliţă ar putea fi pe teren cu Ujpest din primul minut, "Jardel" fiind urmărit atent în ultima vreme de francezii de la AS Monaco, în vederea unui transfer.
Citește pe Antena3.ro