x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua - Nevoie urgenta: atacant!

Steaua - Nevoie urgenta: atacant!

de Mihai Igirosanu    |    12 Aug 2006   •   00:00

Una dintre marile probleme pe care conducerea campionilor incearca sa o rezolve cat mai rapid este completarea lotului cu inca un atacant. Pana la un eventual transfer, antrenorul Cosmin Olaroiu va fi nevoit sa improvizeze din nou in meciul de la Arad, programat duminica, de la ora 17:00, in etapa a III-a a Ligii 1.

VARIANTE. Accidentarea lui Victoras Iacob, singurul varf clasic din lotul Stelei, ingreuneaza enorm misiunea "ros-albastrilor", care au toate sansele de a avea un sezon mult mai incarcat si mai dificil decat cel precedent. In disperare de cauza, managerul general al "ros-albastrilor", Mihai Stoica, si antrenorul Cosmin Olaroiu incearca sa aduca in aceste zile un atacant strain, mai ales dupa ce varianta Ionut Mazilu a cazut din cauza pretului exagerat, 3 milioane de euro, solicitat de patronul Sportului Studentesc, Vasile Siman.

OPERATIE. In privinta lui Iacob, jucatorul Stelei a fost operat la meniscul drept ieri, la clinica "Villa Stuart" din Roma, de reputatul profesor Pier Paolo Mariani. Acesta este cel care l-a tratat si pe italianul Francesco Totti, reusind sa-l vindece in timp-record pe starul celor de la AS Roma pana la startul CM din Germania. (Mihai Igirosanu)

×
Subiecte în articol: sport