x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua – Twente 1-1: S-au încheiat caznele europene

Steaua – Twente 1-1: S-au încheiat caznele europene

de Mihai Igirosanu    |    18 Dec 2009   •   00:00

Steaua a încheiat cu o remiză tristă aventura jenantă a celor patru echipe româneşti în Europa League. Pe un ger năprasnic, pe un stadion dominat de cei 400 de suporteri olandezi, trupa lui Mihai Stoichiţă şi-a luat adio de la sezon într-un anonimat total.

La meciul disputat la o temeratură de -11 grade Celsius au asistat doar circa 600 de spectatori, aceasta fiind cea mai redusă asistenţă din istoria participărilor Stelei în competiţiile europene, începând cu anul 1962! În rest, Kapetanos a deschis scorul în minutul 18, după un şut-centrare al lui Bănel Nicoliţă, profitând de o greşeală a portarului olandez Boschker.

În minutul 35, Twente a egalat. Fundaşul Stam l-a executat pe Zapata cu un şut de la circa 20 de metri, deviat nefericit de Ghionea. Meciul s-a încheiat cu olandezii în ofensivă. Roş-albaştrii încheie astfel pe ultima poziţie în grupa H. Mihai Stoichiţă a început cu: Zapata - Golanski, Rada, Ghionea, Emeghara - Szekely, Bicfalvi, Toja, Nicoliţă - Cr. Tănase - Kapetanos.

×
Subiecte în articol: sport