Echipa VfB Stuttgart, adversara Unirii Urziceni în grupa G a Ligii Campionilor, a fost învinsă cu 2-0, pe teren propriu, de FC Köln, într-un meci din etapa a 6-a a campionatului Germaniei. Ciprian Marica a început meciul pe banca de rezerve a gazdelor, fiind trimis pe teren în minutul 76. Antrenorul lui VfB, Markus Babbel, a folosit următoarea echipă: Lehmann - Träsch, Tasci, Delpierre, Boka - Khedira, Kuzmanovici (Rudy '62) - Hilbert (Elson '46), Gebhart (Marica '76) - Pogrebniak, Cacau. Unirea şi Stuttgart se vor întâlni la 29 septembrie, pe Stadionul Steaua, şi la 9 decembrie, în Germania.
ÎN MEMORIA LUI COZMA
Naţionala masculină de handbal a României a învins cu 31-30 echipa Ungariei, într-un meci disputat la Oradea, în memoria lui Marian Cozma. Victoria s-a conturat în ultimele secunde, când tricolorii au revenit de la scorul de 29-30. În absenţa antrenorului Aihan Omer, care aşteaptă judecarea recursului împotriva deciziei de suspendare dictată de EHF, echipa a fost condusă de Petru Ghervan şi de Sorin Toacsen. Altfel, o replică a monumentului care va fi ridicat la Veszprem în memoria lui Marian Cozma a fost prezentată în cadrul unei ceremonii care a avut loc în biserica din Tihany (Ungaria).
AUR LA CANOTAJ
Echipajul feminin de dublu rame al României, alcătuit din Camelia Lupaşcu şi Nicoleta Albu, a cucerit ieri medalia de aur la Campionatele Europene de la Brest (Belarus). Cele două sportive, care luna trecută s-au situat pe locul secund la Campionatele Mondiale de la Poznan, au luat cursa pe cont propriu imediat după start, fiind înregistrate cu cei mai buni timpi la toate punctele de control. Ele au trecut linia de sosire cu un avans de peste 3,5 secunde în faţa echipajului Rusiei. În proba de 4 vâsle, Anca Luchian, Irina Dorneanu, Andreea Boghian şi Cristina Grigoraş au obţinut medalia de bronz.
HĂNESCU, FAVORIT
Tenismanul român Victor Hănescu este principalul favorit al turneului BCR Open România, care începe astăzi, la Arenele BNR din Bucureşti. Potrivit tragerii la sorţi, el îl va întâlni în turul inaugural pe spaniolul Oscar Hernandez. Aflat la ultimul turneu profesionist din carieră, Andrei Pavel îl va avea ca adversar pe Pablo Cuevas din Uruguay. Ceilalţi români de pe tabloul principal vor juca astfel: Victor Crivoi cu Marius Copil şi Petru Luncanu cu Marcel Granollers (Spania). Ajuns la a 17-a ediţie, turneul este dotat cu premii de 450.000 de euro, din care 71.700 vor reveni câştigătorului.
PRIMELE ÎN EUROPA
Perechea Elisabeta Samara/Daniela Dodean a câştigat, ieri, medalia de aur în proba de dublu feminin din cadrul Campionatelor Europene de tenis de masă care au avut loc la Stuttgart. În finală, reprezentantele noastre au învins cu scorul de 4-0 (11-7, 11-7, 11-3, 11-4) perechea italiană Nikoleta Stefanova/Wenling Tan. Ultimele succese româneşti în această probă fuseseră obţinute de Mihaela Steff, care a cucerit trei titluri continentale consecutive în perioada 2002-2005, alături de croata Tamara Boroş. România a mai câştigat la Stuttgart o medalie de bronz, în concursul masculin pe echipe.
CUPA DAVIS
Echipa de tenis a României a pierdut cu scorul de 3-2 barajul cu Suedia, disputat la Helsingborg, şi a retrogradat din Grupa Mondială a Cupei Davis. După primele două zile, suedezii conduceau cu 2-1, românii având nevoie de două victorii în meciurile de ieri pentru a întoarce rezultatul. Robin Soderling l-a învins însă cu 7-5, 6-1, 6-0 pe Victor Hănescu, urcând scorul la 3-1, iar Marius Copil a dispus de Andreas Vinciguerra, care a abandonat la scorul de 6-4 în favoarea sa. Sâmbătă, la dublu, Robin Soderling şi Robert Lindstedt au câştigat cu 6-1, 7-6,7-6 meciul cu Victor Hănescu şi Horia Tecău.
Citește pe Antena3.ro