26 noiembrie 2009
GRIPA NOUĂ LA DEVA
Alte 16 cazuri de infectare cu virusul A/H1N1 au fost confirmate la Colegiul Sportiv "Cetate" din Deva, bolnavii fiind colegi de cămin cu fata de 12 ani diagnosticată marţi cu gripă nouă. Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Cecilia Birău, a precizat că trei dintre bolnavi sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, iar restul sunt în carantină la infirmeria unităţii şcolare. Cursurile la Colegiul "Cetate", unde învaţă şi componentele lotului olimpic de gimnastică, au fost suspendate după ce o elevă din clasa a VI-a a fost diagnosticată cu gripă nouă, iar alţi elevi au prezentat simptome de boală.
OŢELUL - ASTRA, AMÂNAT
Meciul Oţelul - Astra, din etapa a 15-a a Ligii I, a fost amânat deoarece un jucător al ploieştenilor, Abel Valdez, a fost diagnosticat cu gripă nouă. "Partida se va juca la o dată pe care LPF o va stabili ulterior, în funcţie de evoluţia medicală a jucătorului", a anunţat LPF. "Echipa este pe val după victoria cu Steaua. Ar fi fost bine să jucăm vineri, însă regulile sunt reguli", a spus antrenorul Astrei, Nicolo Napoli. "Amânarea ne comprimă finalul de tur, dar nu avem ce face", a declarat şi tehnicianul gălăţenilor, Dorinel Munteanu. Valdez este al doilea jucător din Liga I diagnosticat cu A/H1N1, după Cornel Buta, de la Poli Iaşi.
MUTU MAI AŞTEAPTĂ
Antrenorul Fiorentinei, Cesare Prandelli, a declarat că atacantul Adrian Mutu nu va juca în partida cu Inter Milano de duminică. "Îmi doresc să-i putem recupera pe Jovetici şi Gamberini pentru meciul cu Inter. Mutu nu se pregăteşte normal, el a făcut doar un antrenament uşor. Starea sa de sănătate este un pic mai bună, dar la meciul de duminică va fi imposibil să joace", a precizat Prandelli. Mutu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la 6 noiembrie, la meniscul genunchiului drept, durata indisponibilităţii fiind estimată la aproximativ o lună. Atacantul se accidentase în partida cu Debrecen, scor 5-2, din Liga Campionilor.
POLI IAŞI - PANDURII 1-0
În ultimul meci al etapei a 14-a a Ligii I Poli Iaşi a învins cu 1-0 pe Pandurii şi a pus capăt unei serii de cinci înfrângeri consecutive. "Uitasem gustul victoriei. Mă bucur în primul rând că am câştigat şi de-abia în al doilea rând că am dat eu gol. Eu am fost doar pionul de la finalul fazei. Acest succes ne dă încredere pentru următoarele meciuri. Mai sunt nouă puncte în joc în acest tur de campionat şi sper să luăm cât mai multe. De ce nu pe toate. Prima şansă o avem în etapa viitoare, la Braşov. Mergem să jucăm cât mai bine şi rămâne de văzut ce va fi", a declarat Vlad Bujor, autorul golului ieşean din partida cu Pandurii.
Citește pe Antena3.ro