x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

08 Feb 2010   •   00:00

8 februarie 2010

SCANDAL PE GHEAŢĂ
După ce SC Miercurea Ciuc a cucerit Cupa României, Steaua Rangers s-a revanşat sâmbătă, câştigând cu 5-2 primul meci din "dubla" din sezonul regulat. În ultima repriză, canadianul Stelei, Cam Severson, s-a numărat printre principalii protagonişti ai unei bătăi, în care hocheiştii şi-au împărţit pumni şi în urma căreia bucureştenii au fost penalizaţi cu o dublă eliminare. Meciul doi s-a desfăşurat aseară.

OLTCHIM, DEBUT PERFECT
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vâlcea, a început cu o victorie grupa a II-a principală a Ligii Campionilor. Elevele lui Radu Voina au învins cu 31-26 (18-13) la Viena, pe Hypo, de opt ori câştigătoare a Ligii Campionilor. În grupa Oltchimului, deţinătoarea trofeului, Viborg, a învins pe terenul rusoaicelor de la Dinamo Volgograd, 30-29 (20-16), meci în care românca Cristina Vărzaru a marcat 8 goluri pentru daneze. În optimile de finală ale Cupei EHF, Dunărea Brăila a pierdut acasă, 29-32 (13-17), împotriva echipei germane VfL Oldenburg.

AMICALE ŞI PUMNI
Meciul amical de sâmbătă, dintre Rapid şi Banik Ostrava, a fost întrerupt în minutul 85, la scorul de 2-2, după ce jucătorii au încins o bătaie generală. Totul a început după ce un atacant al cehilor l-a obstrucţionat inutil pe portarul giuleştenilor, Mircea Bornescu. Acesta a ripostat, declanşând evenimentele. După calmarea spiritelor, arbitrul a vrut să continue meciul după ce bătaia s-a oprit, însă cehii au refuzat. Golurile Rapidului au fost reuşite de Ovidiu Herea ('65-pen.) şi de Spadacio ('83). Antrenorul Nicolae Manea a început cu: Bornescu - Helder, Iencsi, M. Constantin, Bozovici - C. Lazăr, Al. Coman - Grigorie, Spadacio, Cesinha - Ioniţă. Alte meciuri de pregătire: Unirea Urziceni - Slovan Bratislava 0-0, FC Vaslui - Krîlia 0-1, "U" Craiova - Nalcik 0-1, FC Braşov - Polonia Bytom 2-2.

RUGBY, AMÂNAT
Meciul dintre România şi Spania, din Cupa Europeană a Naţiunilor, care trebuia să aibă loc sâmbătă la prânz, pe stadionul Arcul de Triumf, a fost reprogramat pentru data de 27 martie din cauza timpului nefavorabil. Observatorul de joc al partidei a decis amânarea sa din cauza terenului îngheţat, care punea în pericol integritatea fizică a jucătorilor. Oficialii români au propus disputarea partidei pe gazonul sintetic din cadrul Complexului Olimpic de la Izvorani, însă observatorul de joc nu a fost de acord. "Vom redacta o scrisoare către International Rugby Board şi către Federaţia Europeană, în care vom informa că meciul se va juca pe 27 martie, la Bucureşti", a spus preşedintele FR Rugby, Alin Petrache.

"AMBASADOR AL JUDO"
Fostul mare tenisman Ilie Năstase a primit sâmbătă seară, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Paris, titlul de "Ambasador al Judo", care i-a fost oferit de preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer. Ceremonia a avut loc în prima zi a Grand Slam Paris, unul din cele patru turnee mondiale de categorie A, dotat cu premii totale de 150.000 de dolari.

×
Subiecte în articol: sport