Demiterea lui Cristiano Bergodi de la Steaua a provocat deja iritarea fanilor din Ghencea. Mai ales că motivul demiterii nu a fost jocul echipei, ci atitudinea antrenorului italian faţă de patronul Gigi Becali. Într-un gest pe care până acum nu şi l-a permis nimeni la Steaua, Cristiano Bergodi nu l-a lăsat pe patronul Gigi Becali să intre în vestiarul echipei, la pauza meciului cu Sheriff Tiraspol din Europa League.
"Din păcate, faptul că nu te-ai lăsat călcat în picioare de un incult te-a costat postul. Să nu-ţi pară rău, nu ai pierdut nimic. Ai câştigat însă respectul multora", scriu suporterii Stelei într-o "Scrisoare către Cristiano Bergodi", publicată de site-ul blogdefotbal.com, informează Antena3. "Noi ne complacem în mediocritate, ne plac scandalurile, blaturile, valizele, nouă ne convine situaţia asta. (...) Nu Cristiano, nu ai pierdut nimic. Steaua este cea care a pierdut. Un antrenor adevărat. Şi, foarte probabil, câţiva suporteri", se arată în acelaşi text.Suporterii stelişti nu-l vor pe Stoichiţă
Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a fost anunţat, astăzi, de un grup de fani stelişti prezent la stadionul Steaua, că nu va fi susţinut de suporterii echipei din Bulevardul Ghencea şi i-au cerut tehnicianului să nu semneze cu gruparea finanţată de Gigi Becali.
Aproximativ 50 de fani stelişti de la Peluza Sud s-au întâlnit, în această dimineaţă, la stadion, cu Stoichiţă şi managerul general Basarab Panduru, discutând circa o jumătate de oră. Fanii i-au cerut lui Stoichiţă să nu semneze cu Steaua, i-au spus că nu va avea susţinerea lor şi va fi contestat. De asemenea, ei au ameninţat că vor intra pe teren dacă situaţia va continua astfel la Steaua. Antrenorul i-a cerut lui Panduru să stabilească pentru luni o nouă întâlnire cu suporterii. După plecarea lui Stoichiţă, fanii au continuat discuţia cu Panduru.
"Este dreptul lor să nu mă susţină. Fiecare are dreptul la o opinie, eu nu am semnat încă, dar probabil voi semna", a declarat Stochiţă.
În discuţiile dintre suporteri şi Stoichiţă, fanii i-au reproşat că vine la Steaua după Cristiano Bergodi şi că l-a contestat pe italian. Fanii şi-au exprimat dorinţa ca niciun antrenor fost stelist să nu mai vină la Steaua pentru a nu-i fi pătată imaginea. Mulţi dintre fani şi-au exprimat dorinţa ca Gigi Becali să fie noul antrenor al Stelei.
Pe de altă parte, mai mulţi suporteri au aruncat cu roşii în reprezentanţii presei. La stadion a fost prezent şi un echipaj al Jandarmeriei. (V.A.)