x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Surpriză pe mirişte

Surpriză pe mirişte

de Mihai Igirosanu    |    24 Noi 2009   •   00:00
Surpriză pe mirişte
Sursa foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor/Intact Images

La capătul unui meci specific Ligii 1, adică de o calitate jenantă, desfăşurat pe un gazon gen mirişte, trupa lui Nicolo Napoli a administrat Stelei prima înfrângere în deplasare după şase luni. "Dubla" lui Georgian Păun a readus echipa din Ghencea cu picioarele pe pământ după o serie de rezultate perfecte. "Roş-albaştrii" au deschis rapid scorul, prin eternul Kapetanos, însă după reuşita grecului meciul a intrat într-o perioadă cenuşie, care a durat până la final. De fapt, partida a demonstrat încă o dată că valorile din Liga 1 s-au nivelat foarte mult. Din păcate, în jos.



PETRE MARIN ŞI GOLANSKI, OUT
După meci, patronul Gigi Becali a anunţat că se va renunţa la jucătorii Petre Marin şi Golanski. Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a încercat să explice eşecul: "Am făcut nişte greşeli de copii. Am ratat ocazii cu seninătate şi în aceste condiţii e greu să câştigi. Terenul a fost principalul inamic al Stelei. Aţi văzut câte faze am oprit din cauza terenului. Noi am încercat să construim. A fost o înfrângere importantă, acum nu mai suntem pe primul loc, dar nu trebuie să renunţăm, suntem la trei puncte de ceilalţi". La rândul său, patronul Gigi Becali a "tunat": "Sunt scârbit şi dezamăgit. Dacă ai ocazia să ajungi pe primul loc şi joci cu o echipă din Divizia B, cu 1-0 la pauză, iar tu iei bătaie înseamnă că nu ai forţă. După pauză, jucătorii şi-au zis că sunt fotbalişti şi că pot merge pe teren. Dacă s-au distrat, fotbalul şi-a bătut joc de ei". Accidentat în startul întâlnirii, când a fost lovit în plină figură de Djokici, mijlocaşul Stelei Mihăiţă Pleşan a fost transportat direct la Spitalul Municipal din Ploieşti. Primul diagnostic este fractură de pomete, astfel că Pleşan va absenta circa două săptămâni.

×
Subiecte în articol: sport