x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Tadici: "Oltchim are 52 la sută şanse să câştige Liga Campionilor"

Tadici: "Oltchim are 52 la sută şanse să câştige Liga Campionilor"

22 Apr 2010   •   00:00

Tehnicianul echipei HC Zalău, Gheorghe Tadici, a declarat, joi, că fosta sa formaţie, Oltchim Râmnicu Vâlcea, este favorită să câştige Liga Campionilor la handbal feminin, în care va întâlni gruparea daneză Viborg.

"Înainte de semifinala dintre Oltchim şi Gyor am spus că Vâlcea are 55 la sută şanse de calificare. Mă bucur că am avut dreptate. Acum cred că Oltchim are 52 la sută şanse de a câștiga Liga Campionilor. În opinia mea, primul meci, cel din Danemarca, este cheia cuceririi trofeului. Oltchim a mai învins la Viborg şi trebuie ţinut cont că atunci nu am contat pe Huţupan, Lecuşanu şi Gâlcă şi că de la daneze a lipsit doar o piesă importantă, Vărzaru. Mă bucur enorm pentru această calificare pe care vâlcenii o merită din plin", a spus tehnicianul.

Gheorghe Tadici a rămas impresionat de faptul că managerul de la Oltchim, Gheorghe Roibu, i-a recunoscut meritele după calificarea în finală: "Domnul Constantin Roibu este un om corect, are coloană vertebrală. Am fost la Oltchim când s-a format acest nucleu de jucătoare. Pot spune că am reuşit ca din nişte piese foarte valoroase să asamblez o maşină pe care timp de doi ani am rodat-o cu cinci trofee, dintre care două europene".

Partida tur a finalei Ligii Campionilor va avea loc în data de 8 mai, de la ora 17:15, iar cea retur, la Bucureşti, la Sala "Ioan Kunst Ghermănescu", la 15 mai, de la ora 20:45.

×
Subiecte în articol: redactie