x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport The Times - Opt meciuri de la Wimbledon, suspectate că ar fi fost aranjate

The Times - Opt meciuri de la Wimbledon, suspectate că ar fi fost aranjate

23 Iun 2008   •   00:00

Opt meciuri din cadrul turneului de la Wimbledon, dintre care patru de anul trecut, sunt suspectate că ar fi avut rezultatele aranjate în favoarea unor sindicate ale pariorilor



Opt meciuri din cadrul turneului de la Wimbledon, dintre care patru de anul trecut, sunt suspectate că ar fi avut rezultatele aranjate în favoarea unor sindicate ale pariorilor, informează cotidianul The Times.

Meciurile respective au fost menţionate într-un dosar întocmit de companii care monitorizează pariurile suspecte şi sportivii despre care se crede că ar fi dispuşi să nu îşi apere corect şansele. Acest dosar a fost prezentat autorităţilor din tenis.

 Cele patru meciuri de la ediţia din 2007 a turneului de la Wimbledon s-au disputat la simplu masculin şi au avut ca protagonişti jucători din afara Angliei, care au pierdut după trei seturi.

 Anul trecut, s-au făcut pariuri în valoare de peste 450 de milioane de lire sterline în legătură cu meciurile de la Wimbledon, doar pe un site, Betfair. La mai multe meciuri suspecte, s-au observat creşteri uriaşe în privinţa sumelor pariate, spre deosebire de alte partide similare.

The Times notează că cei care aranjează meciurile pot câştiga sute de mii de lire sterline, ceea ce înseamnă că le rămân mulţi bani chiar şi după ce l-au plătit pe jucător pentru premiul pierdut la turneu. Jurnalul menţionează că un tenisman a declarat că a primit o ofertă de 70.000 de lire sterline ca să cedeze la un meci din primul tur la Wimbledon, dar a refuzat. În acest an, recompensa pentru a ceda în primul tur la Wimbledon ar fi de 10.250 de lire sterline.

Numeroase pariuri ilegale se pare că au fost făcute de pariori ruşi şi est-europeni, însă în dosar este menţionat şi un grup de pariori austrieci.

"Dacă te uiţi la un turneu, vezi că pe un meci s-au pariat 23.000 de lire sterline, pe altul 27.000 de lire sterline, pe altul 36.000 de lire sterline şi pe altul 4,5 milioane de lire sterline. Nu trebuie să fii un geniu ca să îţi dai seama că ceva este în neregulă la ultimul", a declarat un oficial care deţine informaţii legate de dosarul meciurilor suspecte.

Dosarul include în total 140 de meciuri disputate la turnee din întreaga lume din 2002 până în prezent şi care sunt suspectate că ar fi fost aranjate.

Jucătorii care au pierdut cele patru meciuri de anul trecut de la Wimbledon menţionate în dosar sunt suspectaţi că ar fi fost implicaţi în aranjamente şi la alte turnee. Unul dintre ei, clasat în primii 150 de jucători din lume, a pierdut opt meciuri care apar în dosar.

Dosarul include numele mai multor sportivi argentinieni, ruşi, italieni, spanioli şi austrieci. Cinci dintre jucătorii menţionaţi în dosar în legătură cu meciurile suspecte de la Wimbledon se află şi în acest an la competiţia din Anglia. În total, la Wimbledon vor concura în acest an 18 sportivi suspectaţi.

 Dezvăluirile legate de posibila aranjare a meciurilor au fost făcute în contextul în care îngrijorarea privind influenţa sindicatelor ilegale de pariori este în creştere.

All England Club, unde se desfăşoară în fiecare an turneul de la Wimbledon, a întărit securitatea pentru ca oamenii din anturajul jucătorilor să nu poată avea acces la informaţii ce pot fi folosite la pariuri. La vestiare vor avea acces în acest an doar jucătorii şi antrenorii lor.

Această măsură a fost luată după ce au fost anunţate concluziile unui raport realizat de doi foşti poliţişti şi în care se menţiona că "elemente criminale" şi bande organizate încearcă să corupă sportivi şi oficiali. Cei doi foşti poliţişti au avut acces la dosarul meciurilor suspecte.

Potrivit The Times, autorităţile din tenis ar putea anunţa penalizări constând în suspendări pe trei ani şi amenzi de până la 50.000 de lire sterline pentru orice jucător implicat în aranjarea unui meci.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: sport lire sterline meciuri the times wimbledon