x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport TIMIŞOARA - Aproape de neprogramare

TIMIŞOARA - Aproape de neprogramare

de Daniel Stan    |    29 Oct 2008   •   00:00
TIMIŞOARA  -  Aproape de neprogramare

Viitorul patron, Ovidiu Tender, a recunoscut că situaţia financiară la club este delicată, deşi, de când a venit la echipă, a investit două milioane de euro.



Deşi echipa are un parcurs excelent în Liga1, aflându-se pe locul 3 în clasament, în condiţiile în care a fost depunctată cu şase puncte, situaţia nu este roz la gruparea bănăţeană. Viitorul patron al timişorenilor, Ovidiu Tender, se confruntă la club cu probleme financiare destul de grave, existând datorii către alte cluburi şi către propriii jucători. “După ce s-au plâns de faptul că nu au încasat nici o primă pentru ultimele nouă victorii, dar şi de neplata contractelor, vinerea trecută, înaintea meciului cu CFR Cluj, i-am anunţat că le-au intrat în conturi banii pentru contracte”, a spus Tender. Referitor la prime, acesta a precizat: “Eu am vrut să le achit, însă Marian Iancu mi-a spus că, dacă plătesc, o fac de capul meu, primele intrând în atribuţiile lui. Mai concret, dacă înţelegerea dintre noi de a prelua acţiunile majoritare nu se semnează, iar eu plătesc primele, nu mai primesc nici un ban din ce am investit în această perioadă”.

RISCĂ NEPROGRAMAREA
O altă situaţie dificilă o reprezintă datoriile către “U” Cluj şi către CS Otopeni, din cauza cărora echipa riscă să nu mai fie programată în campionat. “Eu am investit până acum două milioane de euro. Ştiu, există o datorie de 200.000 de euro către clujeni pentru transferul lui Dorin Goga, iar termenul este 1 noiembrie pentru prima rată. O vom plăti, nu există nici o problemă în acest sens”, a explicat Tender, care a comentat şi litigiul cu CS Otopeni: “Diferendul pentru jucătorii Sandu şi Cojocnean nu este problema mea, nu am cunoştinţă despre acest caz. Marian Iancu mi-a spus ce jucători au fost luaţi pe ASFC Poli, care este acţionar la actuala FC Timişoara, iar prima asociaţie trebuie să plătească”.

TENDER SUSPECTEAZĂ

Acţiunea de preluare a clubului de la Marian Iancu întârzie să se oficializeze, lucru care îl deranjează pe Tender: “Eu am respectat tot ce am zis de la început. Dacă se continuă cu speculaţiile, mă ridic şi plec. Păi, sunt prost să stau să mă enervez pe banii mei? Nu fac vrăjeli pe banii mei. Credeţi că din prietenie pentru Iancu bag bani?”. Tender suspectează, voalat, posibilitatea revenirii lui Iancu: “Înainte de auditul financiar, am făcut, alături de Consiliul Judeţean, un memorandum către domnul Iancu. Ne-a răspuns că, dacă cele două părţi nu se vor înţelege din cauza noastră, nu vom mai primi banii înapoi, ci acţiuni. CJT nu a fost de acord şi am trimis un alt memorandum. Din acest motiv întârzie startul auditului”.

×
Subiecte în articol: sport