La doar o saptamana dupa tratamentul ostil la care a fost supus in orasul lansarii sale in fotbal, Constanta, Gica Hagi a trait ieri momente aproape identice la Timisoara, desi galeria alb-violetilor a fost in greva.
Imediat dupa meci, antrenorul Gica Hagi (foto) a decis sa demisioneze. De asemenea, mai multi lideri cer si demisia directorului general, Ion Craciunescu. "Sunt primul om care cer public demisia lui Ion Craciunescu. Problema nu era numai Gica Hagi, ci si domnul director general. Nu este doar opinia mea, ci si a mai multora", a declarat Alin Popoviciu. "Vina este a mea in totalitate. Cred ca am aratat jalnic in teren. Imi asum in totalitate aceasta imagine pe care am lasat-o. Cer scuze spectatorilor pentru spectacolul rusinos pe care l-am aratat, au dreptate si ei. Cum unii trebuie sa plateasca, voi plati eu si nu voi mai continua la Poli. Imi pare rau, o data iti iese, alta data nu, dar in fotbal trebuie sa fii pregatit sa dai maximum", a declarat Hagi, care mai demisionase o data, dupa meciul cu CFR Cluj (2-2) din etapa 21. La inceputul meciului, pe gardul din fata peluzei ocupate de galeria timisoreana, aflata ieri in greva, era afisat un banner pe care scria: "Pe 10 cu un fost decar, la anul vrem un fost portar". Prin acest mesaj, fanii au dorit sa-si exprime adeziunea pentru eventuala sosire a lui Walter Zenga.
Citește pe Antena3.ro