x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "U" CRAIOVA – RAPID / "Trebuia să fim primii"

"U" CRAIOVA – RAPID / "Trebuia să fim primii"

de Marius Mihalcea    |    15 Noi 2008   •   00:00
"U" CRAIOVA – RAPID / "Trebuia să fim primii"

Principalul acţionar al grupării de lângă Podul Grant, George Copos, a apreciat la finalul şedinţei AGA de joi că salariile unora dintre jucătorii lui Jose Peseiro sunt invers proporţionale cu performanţele echipei. 



Chiar dacă jucătorilor le-au fost achitate salariile restante şi nu se mai pune problema ca aceştia să boicoteze partida de azi de la Craiova, cu Universitatea, din runda a 15-a a Ligii 1, situaţia la Rapid rămâne tulbure. Pentru că Fathi Taher nu a catadicsit să participe la şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de joi seară, membrii acesteia vor trebui să se mai întrunească o dată săptămâna viitoare, marţi.

TAHER E AŞTEPTAT MARŢI
"Este foarte greu să fac aprecieri. Mi s-a prezentat un raport foarte bine documentat, făcut de membrii Consiliului de Administraţie în ceea ce priveşte activitatea societăţii în perioada 31 martie-31 octombrie, dar lumea este în criză, trebuie să înţelegeţi asta!, o criză reală care abia acum îşi face simţită prezenţa şi în România. Zilele următoare vom avea o discuţie lămuritoare cu domnul Taher în legătură cu contractul care este între noi. Oricum, trebuie să apreciem aceşti oameni care au făcut împrumuturi către Rapid, care au venit cu inima deschisă, care au dorit să facă performanţă. Ne străduim să terminăm în condiţii bune acest campionat şi cred în continuare că domnul Taher este acel om puternic pe mâna căruia să las clubul", a spus Copos după AGA de joi seară, lăsând să se înţeleagă faptul că înţelegerea dintre el şi Taher nu a căzut definitiv. Principalul acţionar al "alb-vişiniilor" nu şi-a putut ascunde însă surprinderea atunci când a luat în discuţie salariile unora dintre elevii lui Jose Peseiro: "S-au făcut mari greşeli în privinţa jucătorilor, şi aici nu este de vină Taher. La contractele şi condiţiile pe care le au jucătorii noştri, şi aici mă refer la condiţiile financiare, de pregătire şi sociale, ar trebui să fim pe primul loc detaşat. E pentru prima dată în istoria Rapidului când un jucător are un salariu de peste 550.000 de euro, şi cu asta am spus totul! Eu sunt mai cumpătat. Dacă am un leu, pot să negociez contracte şi pe acest leu".

BALACI VREA OFENSIV

Managerul general al Universităţii, Ilie Balaci, a declarat că formaţia din Bănie poate spăla ruşinea eliminării din Cupa României printr-o victorie cu Rapid, care să vină după un joc spectaculos. "Să joace cum le place spectatorilor, adică ofensiv. De aceea vin oamenii la stadion. Nu poţi să te bagi cu fundul în poartă şi să aştepţi să termini la egalitate. Totodată, băieţii trebuie să aibă altă atitudine faţă de joc şi să trateze fotbalul aşa cum trebuie, nu ca în meciul cu Pandurii, din Cupă", a declarat "Minunea blondă". Fosta glorie a echipei din anii ’70-’80 a susţinut că întâlnirea cu giuleştenii n-ar trebui să aibă o încărcătură specială: "Nu se pune problema că ar fi derby, deoarece pe vremea mea nu prea ne-am întâlnit cu ei, că erau mai mult prin Divizia B. Ce a păţit Craiova în Cupă cu Pandurii a fost un accident. Putem pierde cu Rapid acum, iar apoi să obţinem şapte-opt victorii. Ne dorim neapărat să-i învingem. Vrem trei puncte din orgoliu, din dorinţa de a învinge Rapid. La Craiova mereu s-au dorit succese în disputele cu formaţiile din Bucureşti". (Mario Morcov)

"Nu se pune problema ca întâlnirea dintre Universitatea şi Rapid să fie un derby. Pe vremea mea nu prea ne-am întâlnit cu ei, deoarece Rapidul era mai mult prin Divizia B"

Ilie Balaci - manager general "U" Craiova

×
Subiecte în articol: sport rapid