x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Universitatea Craiova, primul club din Liga 1 cu echipă feminină

Universitatea Craiova, primul club din Liga 1 cu echipă feminină

de Adi Munteanu    |    23 Ian 2020   •   11:52
Universitatea Craiova, primul club din Liga 1 cu echipă feminină

Controversata hotărâre a Federației Române de Fotbal de a obliga echipele din Liga 1 să aibă și echipă de fotbal feminin a întâmpinat până acum multe proteste din partea conducătorilor de club și se aștepta un boicot general al tuturor cluburilor prim-divizionare. Acum însă, odată cu „trădarea” Universității, boicotul nu mai are sens. Chiar și cel mai înverșunat dușman al fotbalului feminin, Gigi Becali, a declarat că, în aceste condiții, va fi nevoit să aibă aibă și el echipă de fete. „Dar nu o să fie echipa mea. Nu o să se antreneze cu băieții. N-au ce să caute fetele în cantonamentul nostru. O să găsesc o echipă care deja există, le dau 10.000 de euro pe lună ca să joace cu sigla FCSB-ului pe piept”, a spus patronul FCSB.

Cluburile din Liga I trebuie să îşi înfiinţeze echipe de fotbal feminin începând cu sezonul 2020-2021 pentru a putea primi licenţa din partea Federației, conform unei hotărâri adoptate în data de 3 iulie 2019. De asemenea, începând cu sezonul sezonul 2021-2022, cluburile din Liga I trebuie să înscrie o echipă de fotbal feminin în campionatul de senioare (Liga I, Liga a II-a, Liga a III-a) şi să aibă minimum 20 de jucătoare înscrise în Campionatul Naţional U15. 

×