x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Victorie pentru Bergodi

Victorie pentru Bergodi

de Jurnalul National    |    08 Oct 2007   •   00:00
Victorie pentru Bergodi

După eliminarea din Cupa UEFA, giuleştenii au reuşit o victorie mai lejeră decăt o arată scorul, care le repară moralul şi poate asigura continuitatea pe banca tehnică a italianului Cristiano Bergodi

RAPID - Farul 2-0


Â

După eliminarea din Cupa UEFA, giuleştenii au reuşit o victorie mai lejeră decăt o arată scorul, care le repară moralul şi poate asigura continuitatea pe banca tehnică a italianului Cristiano Bergodi. Patronul Rapidului, George Copos, a lipsit de la tribuna oficială, iar muntenegreanul Bozovici n-a fost inclus in lot din cauza escapadei nocturne alături de camerunezul Boya. Â

Â

DESCaTUŞARE. Fără spectatori, din cauza suspendării primite in urma derby-ului cu Steaua, meciul din Giuleşti a fost decis in prima parte a reprizei secunde, prin golurile lui Emil Dică şi Mazilu. "Sunt mulţumit şi bucuros pentru acest rezultat. La inceput am fost un pic nervoşi, pentru că e tensiune, a fost dificil mai ales după ratarea calificării cu Nünrberg. Echipa a jucat bine, la fel cum a făcut-o intotdeauna, mai puţin in meciul cu Buzăul. Le mulţumesc băieţilor pentru ce au făcut şi pentru că au venit pe bancă după primul gol să mă imbrăţişeze", a declarat antrenorul Rapidului, Cristiano Bergodi. Resemnat, antrenorul Farului a declarat: "Asta e situaţia la noi, atăt putem".

Â

×
Subiecte în articol: sport