De ce umblă liberi criminalii

Ionela Hurdela (11 ani) a dispărut din Gârlişte (Caraş-Severin) la 22 septembrie 2002, iar 11 zile mai târziu a fost găsită moartă într-o peşteră de lângă sat. Cadavrul fusese ars pe faţă, la nivelul coapselor şi în zona pubiană. Medicii legişti nu au stabilit dacă fetiţa a fost sau nu violată. În peşteră a fost găsit şi un prezervativ, iar expertiza ADN a stabilit, fără nici un dubiu, că el nu are nici o legătură cu cauza de faţă. Prezervativul a fost însă principalul argument care l-a scos pe Măran Iancu din închisoare. Condamnat de un tribunal la 18 ani, pus în libertate şi apoi condamnat de o Curte de Apel la 20 de ani de închisoare, Măran Iancu a fost achitat recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitiv şi irevocabil.

Despre dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, instanţele, avocaţii apărării şi însuşi condamnatul achitat spun că e "subţire" rău, vezi prin el că procurorul care s-a ocupat de caz n-a avut nici chef, nici chemare pentru meseria asta.

Măran Iancu a fost reţinut pe poliţişti la 3 octombrie 2002, în ziua în care a fost găsit cadavrul fetiţei. La 30 ianuarie 2003, rechizitoriul era gata, iar Măran a fost pus sub acuzare de procurorul Vasile Viorel, pe atunci şef Secţie Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru comiterea infracţiunii de omor. Nu "calificat"(victima avea 11 ani, cadavrul fusese parţial incendiat), nu "omor şi viol", doar "omor". Ce probe reuşise să strângă procurorul în patru luni, înainte de Crăciun şi după Revelion? Conform rechizitoriului: "Starea de fapt descrisă (n.r. - vinovăţia lui Măran) se probează prin: procesul-verbal şi planşe foto de la CFL, raportul medico-legal, mandatul de arestare, ordonanţele de arestare şi punere în mişcare a acţiunii penale, prelungiri ale arestării inculpatului, delegaţie apărător oficiu, cazier inculpat, declaraţii inculpat, inclusiv prezentarea materialului de urmărire penală, declaraţii martor, declaraţii parte civilă, proces-verbal de reconstituire, declaraţii martori asistenţi şi planşe foto de la reconstituire, expertize fizico-chimice şi biologice".

Toată această înşiruire de "probe"ocupă juma de pagină din cele două şi jumătate, câte totalizează rechizitoriu. Acesta este arsenalul cu care pleca la luptă pentru adevăr şi dreptate procurorul Vasile Viorel...
Declaraţii de martori. Unele importante, din care rezultă nesinceritatea inculpatului (deşi el susţinea că-n acea zi nu mai ieşise din casă şi nu se mai întâlnise cu fetiţa, există martori care declară contrariu), altele neconcludente, culese din radio-şanţ (fetiţa îşi începuse viaţa sexuală, care e din aceeaşi categorie cu "Măran ar fi fost bătut de poliţişti, susţine martorul I. Daniel, acest lucru auzindu-l prin sat").

Recunoaşterea faptei. Incompletă şi, pe alocuri, halucinantă. De altfel, chiar în rechizitoriu se precizează că "fiind audiat inculpatul Măran Iancu a avut o poziţie obstrucţionistă, dar în cele din urmă a acceptat să spună adevărul în legătură cu moartea victimei, însă sub unele aspecte versiunea sa este puţin credibilă". Astfel, el susţine că fetiţa de 11 ani s-a oferit "să îi excite manual sexul", circumstanţe în care a găsit de cuviinţă să se protejeze cu un prezervativ, fără a explica de ce a procedat astfel. Apoi, declară că a ucis-o pe minoră, fără ca anchetatorii să insiste asupra mobilului crimei ("zbiera", "m-a insultat").

Reamintim că cei care au efectuat autopsia la gura peşterii nu au stabilit dacă fetiţa fusese sau nu violată. Măran nu recunoaşte incendierea parţială a cadavrului, "lăsând să se înţeleagă că acesta ar fi ars accidental", se spune în rechizitoriu. Imposibil, o demonstrează probele directe: în regiunea pubiană, între picioarele fetiţei, fusese introdusă o cârpă, căreia, ulterior, i s-a dat foc! În momentul trimiterii lui în instanţă, dosarul nu lămurea nici aspectul incendierii cadavrului, nici pe cel al ascunderii corpului prin acoperirea intrării în peşteră cu pietre. Acuzarea s-a dovedit a fi un puzzle având unele piese lipsă, iar altele puse aiurea...
Avea Măran aparatul de fotografiat cu el în acea zi când s-a întâlnit cu fata pe Cheile Gârliştei?
I-a fost percheziţionată locuinţa, au fost găsite aparatul şi filmul foto?
S-a stabilit cu certitudine ce obiecte de îmbrăcăminte a purtat Măran în acea după-amiază? Au fost expertizate, s-a găsit vreo urmă biologică pe ele (fire de păr, pete de sânge)?

După eliberare, Iancuţu a susţinut că poliţiştii au făcut asupra sa presiuni, pentru a-l face să mărturisească. "Poliţie, e posibil", mărturiseşte un anchetator care lucrează de multă vreme în sistem.
"Se poate întâmpla chiar şi în cazuri de omor. Însă, dacă mărturiseşte în faţa procurorului, nu mai poate invoca presiunile! Nu există procuror care să forţeze suspectul să dea declaraţii. Nu e logic, procurorul ştie că o declaraţie nesinceră se poate întoarce împotriva sa în faza de urmărire judecătorească şi-i dă peste cap tot dosarul!"După ce-a fost trimis în judecată, Măran a fost transferat la "Şapcă", unde "fost OK", zice el, şi-a întâlnit acolo vechi colegi de şcoală. "Ajunşi din arest în puşcărie, inculpaţii se «deşteapă»", susţine acelaşi anchetator. "Se învaţă unul pe altul. «Cum măi, fraiere, ai mărturisit?! Nu e bine, trebuie să negi totul, că nu iei deloc pedeapsa mai mică dacă eşti cooperant în anchetă!» Ş-asta cam aşa e!"

"În declaraţia luată în faza de cercetare judecătorească, inculpatul nu a mai recunoscut comiterea faptei, arătând că în declaraţia dată la urmărirea penală a recunoscut fapta întrucât asupra sa s-au exercitat violenţe în timpul cercetărilor. S-a constat însă că este nejustificabilă revenirea inculpatului la declaraţia anterioară, iar declaraţia dată de inculpat în faza de cercetare judecătorească nu se coroborează cu celelalte probe aflate în dosar, iar în ultimul cuvânt dat inculpatului (conform art. 341 CPP), acesta a arătat că regretă fapta comisă." E un fragment din Sentinţa Penală nr. 188 din 27 noiembrie 2003, cea prin care Măran Iancu a fost condamnat la 18 ani de închisoare...

Reconstituirea. Defectuos realizată. Măran, deşi a arătat şi a mărturisit în detaliu cum a ucis-o pe fetiţă, s-a oprit cu povestirea la... gura peşterii. "De ce acolo?", l-am întrebat chiar pe el cu o lună-n urmă. "Păi, nici procurorul nu m-a pus să intru în peşteră, nici io n-am vrut."
De ce n-a intrat procurorul Vasile Viorel în peşteră?! Accesul este dificil, câţiva metri se merge pe burtă, într-un spaţiu de 1 m lăţime şi 40 cm înălţime.
În plus, povesteşte un criminalist din Reşiţa care a lucrat cu procurorul, "dânsul este mai delicat, aşa... Nu intra la crime dacă începuse să intre în putrefacţie cadavrul!"

Raportul de expertiză. Este data 12.11.2002 şi redactat de experţi din cadrul Institutului de Criminalistică al IGPR. Aici au fost "analizate" pentru prima oară prezervativul aflat în cauză şi "firele de păr ridicate de pe bluza victimei". În cazul prezervativului, cantitatea redusă de "rare capete de spermatozoizi şi rare celule epiteliale" nu a permis determinarea grupei sangvine şi a caracterului secretor/nesecretor. "Firele de păr ridicate din interiorul prezervativului prezintă elemente de asemănare în privinţa caracteristicilor morfologice (nuanţa culorii, grosime, aspectul bulbului şi al canalului medular) cu cele recoltate din regiunea pubiană a numitului Măran Iancu." În cazul firelor de păr găsite pe bluza fetiţei, ele "se aseamănă (...) cu firele de păr recoltate din regiunea păroasă a capului numitei Hurdela Ionela". Ulterior întocmirii rechizitoriului, la 17 iulie 2003, Măran Iancu a fost testat cu poligraful la IPJ Timiş şi a picat. Din expertiza psihiatrică efectuată la IML Timişoara a rezultat că Măran are un intelect mediu spre slab şi prezintă discernământ în raport cu fapta pe care era acuzat că a comis-o.

Aşa arăta dosarul în momentul în care el a ajuns în faţa instanţelor. Un probatoriu subţire la care a fost adăugat, just in case, şi raportul de expertiză al prezervativului... A fost prima fisură în dosar.
● Citiţi rehizitoriul