Preşedintele Klaus Iohannis anunţa încă de la mijlocul lunii ianuarie, că, din 8 februarie, urmează ca majoritatea şcolilor să se redeschidă, dar o decizie finală va fi luată pe 2 februarie.
„Începând semestrul 2, adică după vacanţa de o săptămână care urmează la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul 2, majoritatea şcolilor se vor redeschide, asta, evident, în condiţiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum a avut evoluţia în ultimele săptămâni”, spunea preşedintele Klaus Iohannis în 14 ianuarie.
Preşedintele a avertizat că în data de 2 februarie, înainte să înceapă şcoala, se va face o reevaluare a situaţiei pandemice pentru a şti cu exactitate dacă rămâne definitivă data de 8 februarie pentru redeschiderea şcolilor.
În cazul în care se va reveni la şcoală decizia va fi descentralizată la nivelul fiecărei localităţi, în funcţie de incidenţa cumulată. Dacă rata infectării în ultimele 14 zile va fi sub 1,5 la mie, toţi elevii vor merge la şcoală, fiind aşa-numitul ”scenariu verde”. La o rată de infectare cuprinsă între 1,5 şi 3 la mie, scenariul galben, vor participa fizic la ore copiii de grădiniţă, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, şi copiii din clasele terminale – VIII, XII.