x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Balerina Daria Toma deschide Gala Micilor Olimpici cu un moment special alături de picii de la Studioul pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București

Balerina Daria Toma deschide Gala Micilor Olimpici cu un moment special alături de picii de la Studioul pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București

de Redacția Jurnalul    |    21 Mai 2024   •   18:11
Balerina Daria Toma deschide Gala Micilor Olimpici cu un moment special alături de picii de la Studioul pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București

Balerina Daria Toma deschide spectacolul Galei Micilor Olimpici, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României la Palatul Național al Copiilor din București pe 23 mai, ora 11:00.

Evenimentul este dedicat preșcolarilor talentați care au participat și s-au distins în cadrul campaniei naționale „Olimpiadele Preșcolarilor”, marcând astfel primii lor pași remarcabili pe drumul educației. Alături de 20 de mici balerini cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani, Daria va fi protagonista unui moment de excepție, în deschiderea Galei Micilor Olimpici. Toți acești tineri urmează cursurile de balet la Studioul pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București sub îndrumarea prim-balerinei Magdalena Rovinescu.

Daria Maria Toma, o tânără balerină de 13 ani, a captat atenția publicului și a profesioniștilor din lumea dansului prin pasiunea și talentul său remarcabil. Ea este prima participantă înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, un proiect inițiat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Scopul acestui proiect este să descopere și să promoveze tinerii din țară care s-au remarcat la nivel național și internațional prin dedicare și abilități excepționale.

Daria a fost atrasă de lumea baletului încă de la o vârstă fragedă. Un cadou simplu, un covoraș și o bară de balet, aveau să-i schimbe viața. Sub îndrumarea doamnei profesor coregraf Magdalena Rovinescu la Studioul de balet pentru copii și tineret al Operei Naționale din București, Daria și-a dezvoltat talentul natural și a început să se afirme pe scenele naționale și internaționale. A interpretat roluri în spectacole precum “Alice în Țara Minunilor” la Teatrul Național de Operă “Ion Dacian” și “Alba ca Zăpada” la Opera Națională București.

 

 

×