x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cel mai provocator concurs pentru elevi și studenți s-a încheiat

Cel mai provocator concurs pentru elevi și studenți s-a încheiat

05 Ian 2021   •   14:59
Cel mai provocator concurs pentru elevi și studenți s-a încheiat
Sursa foto: pixabay.com

Înscrierile la Concursul ”Bursa pentru Educație Vocațională” s-au încheiat. Ultima zi în care participanții puteau trimite eseurile a fost 31 decembrie 2020. Peste 250 de elevi și studenți din România, Republica Moldova și Diaspora participă la acest concurs.

Eseurile înscrise în concurs sunt din domeniile politic, economic și civic, iar premiul pentru fiecare categorie în parte este câte o bursă în valoare de 10.000 de lei.

Conceput sub forma unui concurs, acest proiect își propune să încurajeze tinerii să se implice în dezvoltarea societății în care trăim, prin descoperirea vocației, educația politică și dezvoltarea spiritului civic a generației de mâine.

Câștigătorii celor trei burse vor fi anunțați pe 1 februarie 2021. Concursul a fost organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

×