x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Consiliere pentru pedagogi şi autorităţi locale

Consiliere pentru pedagogi şi autorităţi locale

de L. Budin    |    20 Aug 2020   •   10:21
Consiliere pentru pedagogi şi autorităţi locale

Specialiștii Salvați Copiii România, organizați în 14 echipe mobile, vor oferi consiliere reprezentanților autorităților locale și ai unităților de învățământ din 150 de comune şi oraşe mici. Demersul vizează adoptarea de urgenţă a măsurilor care să le asigure elevilor echipamentele necesare începerii anului şcolar şi să-i identifice pe cei care au nevoie de ajutor.

 

Orice decizie cu privire la organizarea orelor, cu prezența fizică a copiilor, trebuie să respecte normele sanitare anunțate de către autorități – ceea ce presupune, în primul rând, verificarea spațiilor școlare și calcularea numărului maxim de elevi ce pot fi acceptați la clasă. În special în mediul urban va fi necesară organizarea claselor în grupe de elevi, spun cei de la Salvaţi Copiii.

 

Condiţii civilizate

 

În şcoli, vor mai fi necesare alte măsuri importante: asigurarea tabletelor, a consumabilelor igienico-sanitare, a unor condiții civilizate de învățare (apă curentă și canalizare, grupuri sanitare moderne), organizarea transportului și dotarea claselor cu tehnica necesară transmiterii orelor pentru elevii din grupele nonparticipante (în cazul scenariilor mixte) ş.a.m.d.

Toate cele enumerate mai sus vor constitui teme de discuție în cadrul întrevederilor cu primari, consilieri locali, directori de unităţi de învăţământ, reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor etc. Întâlnirile vor avea loc până pe 5 septembrie. Concluziile dezbaterilor şi informaţiile culese din chestionare vor fi analizate într-un raport final, pe care organizaţia îl va transmite Guvernului şi structurilor judeţene cu responsabilităţi în domeniul educaţiei.

 

Zece recomandări

Salvați Copiii a elaborat un material de informare destinat reprezentanților autorităților locale, cu zece recomandări. Dintre acestea, enumerăm: crearea unui grup de lucru la nivelul localității, o analiză rapidă a situației infrastructurii școlare (racordarea la apă curentă și canalizare, reparații, grupuri sanitare și chiuvete la interior, stabilirea traseelor pentru intrarea și ieșirea din spațiile școlare etc.) și formularea de cereri de finanțare către consiliile județene și Guvern, organizarea orelor elevilor în funcție de contextul local, identificarea celor care nu au dispozitive electronice individuale și conexiune la internet, sprijinirea cadrelor didactice pentru a participa la cursurile de competențe digitale, asigurarea participării la ore a copiilor cu dizabilități și a celor care locuiesc departe de grădiniţe sau şcoli.

 

 

Caravana Salvaţi Copiii va parcurge judeţele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Timiș și Vaslui.

 

 

×