x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Deca: În această lună se vor acorda prima de carieră didactică și cea de carieră profesională

Deca: În această lună se vor acorda prima de carieră didactică și cea de carieră profesională

de Redacția Jurnalul    |    16 Oct 2023   •   21:05
Deca: În această lună se vor acorda prima de carieră didactică și cea de carieră profesională

Ministrul Educației, Ligia Deca a anunțat că în această lună se vor acorda prima de carieră didactică pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar și prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic.

„Cel mai important moment de astăzi (luni - n.r.) - întâlnirea de la Guvern cu reprezentanții sindicatelor, în care am reconfirmat, împreună cu membrii executivului, angajamentele luate: în această lună se vor acorda prima de carieră didactică în valoare de 1500 de lei pentru cadrele didactice și personalul didactic auxiliar și prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare de 500 de lei”, spune Ligia Deca, ministrul Educației.

Deca menționează că va face tot posibilul pentru îndreptarea inechităților în salarizarea directorilor.

„Am stabilit astăzi că vom relua, la Ministerul Educației, discuțiile cu reprezentanții federațiilor sindicale pentru a identifica împreună mijloacele concrete în vederea rezolvării cât mai rapide a acestei inechități. De asemenea, voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca angajamentele privind creșterea salariilor în învățământ să fie respectate”, mai spune Deca.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ligia deca prima didactic