x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Depunerea dosarelor pentru burse școlare se prelungește cu o săptămână, până pe 7 februarie

Depunerea dosarelor pentru burse școlare se prelungește cu o săptămână, până pe 7 februarie

31 Ian 2022   •   20:24
Depunerea dosarelor pentru burse școlare se prelungește cu o săptămână, până pe 7 februarie

Ministerul Educației a anuntat ca perioada de depunere a dosarelor pentru acordarea burselor a fost prelungită cu două săptămâni, a anunțat luni Ministerul Educației a anuntat ca

În acest sens, Ministerul Educației a emis un ordin pentru modificarea și completarea celui prin care s-au aprobat criteriile de acordare a burselor.

Astfel, potrivit unui comunicat al ministerului, perioada de depunere a cererilor de bursă a fost extinsă cu 2 săptămâni, până în 14 februarie.

De asemenea, toți elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat, de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună.

„Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabilă pentru anul 2021 (1.386 lei)”, a transmis ministerul.

Totodată, a fost simplificată lista documentelor doveditoare și s-a clarificat că în situația în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obținerea bursei sociale, acestea își păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului școlar.

Ministerul Educației anunță că beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți, pentru care acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit. Elevii din mediul rurl, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

„Precizăm faptul că, fără excepție și fără întrerupere, începând cu anul 2011, bursele au fost acordate în fiecare an pe baza mediei generale din anul școlar precedent, cu excepția elevilor din clasa a V-a și din clasa a IX-a. Prin ordinul de ministru de reglementare a criteriilor pentru burse a fost instituită, în premieră, posibilitatea de acordare a burselor în primul semestru pentru elevii din clasa a IX-a. Pentru aplicarea unitară la nivelul tuturor școlilor și liceelor de stat din România și pentru a se asigura plata cuantumului minim garantat prin Hotărârea de Guverm 1.094/2021, Ministerul Educației va propune la proxima rectificare bugetară să-și asume responsabilitatea de plată a tuturor burselor destinate elevilor, de la bugetul de stat, prin bugetul propriu al ministerului”, a mai transmis Ministerul Educației.

×
Subiecte în articol: burse elevi dosare