Profesorul Sorin Ioan ROȘCA s-a stins din viaţă sâmbătă dimineața. Anunțul a fost făcut de Departamentul de Chimie Organică "C.D. Nenițescu" și din Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor.
„In memoriam...
În dimineața zilei de 24 aprilie, cel ce a fost Profesorul Sorin Ioan Roșca pentru multe generații de studenți și doctoranzi, a părăsit această lume după 83 de ani de viață și peste 60 de ani dedicați școlii și chimiei românești, și mai presus de toate, Politehnicii din București, universitatea care l-a format și căreia i-a dăruit energia și experiența sa.
Colaborator încă de la absolvire al Profesorului Costin D. Nenițescu, “Magistrul” fondator al școlii de chimie organică din Politehnica bucureșteană, Profesorul Sorin Roșca a devenit el însuși o figură de seamă a acestei școli, reprezentând-o cu succes atât în țară cât și în strainatate, ca visiting professor la prestigioase universități din lume, ca Președinte al Societății de Chimie din România, Prorector al Universității Politehnica din București, Decan al Facultății de Chimie Industrială din Universitatea noastră, Șef al Catedrei de Chimie Organică.
Pentru meritele sale științifice, didactice și civice, Profesorului Sorin Roșca i s-au acordat de-a lungul vieții importante distincții și medalii, atât de către statul român cât și de către alte state și instituții din străinătate, ca recunoaștere a nivelului excepțional și a dedicării cu care acesta a abordat complexele sarcini ale școlii și cercetării chimice românești. Și-a dăruit timpul și energia scrierii de manuale, promovării prestigiosului Concurs Național "C.D. Nenițescu" dedicat elevilor pasionați de chimie, organizării olimpiadelor naționale și internaționale de chimie, a Balcaniadei de chimie, și a conferințelor naționale și internaționale de comunicări științifice, a congreselor sub egida EUCHEMS, manifestări care au avut în Profesorul Sorin Ioan Roșca un membru activ și respectat.
Dar poate dincolo de aceste realizări ale unei vieți de cercetător, de persoană publică deținătoare a multor titluri și responsabilități ce nu încap în câteva rânduri, cel mai frumos și cel mai bogat izvor de satisfacții, cel prin care Profesorul Roșca a lăsat o urmă în sufletele și mințile celor ce l-au avut ca dascăl, a fost viața sa la catedră, cu creta în mână, cea din laboratoarele didactice și din laboratorul și biroul său din Politehnică: viața unui profesor de excepție.
Pentru noi, foști studenți, foști colegi din facultate, pentru toți cei cei ce l-au cunoscut în diverse ipostaze, rămâne regretul pierderii și dorința de a transmite întreaga noastră compasiune familiei ce s-a despărțit astăzi de un tată și un bunic de excepție.
Colegii din Departamentul de Chimie Organică"C.D. Nenițescu" și din Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor
24 Aprilie 2021”